Derapaje

Suntem complet descoperiţi în faţa proprilor erori. Suferinţele noastre ne asediază afectul prin complicitatea raţiunii, ne acaparează total anulând orice acţiune ulterioară decăderii. Prin natura noastră, suntem nişte simpli colecţionari.
Colecţionăm amintiri, vise împlinite sau ratări, antipatii sau simpatii, iubiri sau pasiuni imaginate, dar cea mai draga colecţie nouă, echivalentă cu suicidul afectului este colecţia de iluzii. Suntem oricand capabili să defulăm prin minciună, indiferent de inutilitatea ei. 
Drama este mult mai accentuată atunci când minciunile sfidează pârghiile raţiunilor noastre, când ne prelungim agonia în detrimentul trărilor noastre, în favoarea unei iluzii că ne va fi mai bine. Minciuna este primul pas spre ateismul nedeclarat şi nerecunoscut, dar are rolul de a ne salva temporar din ghearele suferinţei. Inconştient, sufletul are parte de acumulări ce se dovedesc ulterior a fi marile dezamăgiri. Raţiunea, prin derapajele ei, socializează foarte uşor cu iluziile noastre, adâncind căderea. La final ne rămâne doar abisul, în care ne vom căuta cu disperare salvarea. Suntem performerii fiecărei ratări personale, deoarece fiecare ratare semnifică un altceva, un nou început. O nouă plecare spre o altă ratare.