luni, 30 aprilie 2012

Rutină



Singurătății mele nu i se asortează nimic. Mi-am mobilat viața cu muncă, familie și lectură, iar culoarea mobilei este culoarea fadă a rutinei. Am o singură oglindă și în ea când mă privesc pot observa doar cum trece timpul. Nimic nu mă stârnește. Imunitatea răzbate prin fiece reacție precum un reflex condiționat al sedentarismului. Parcă aș ispăși acea sentință definitivă care pe toți, mai devreme sau mai târziu, ne condamnă la moartea pasiunii. Cândva credeam că definiția pasiunii era viața; tocmai din acea convingere acționam și trăiam în consecință. Acum viața îmi pare o datorie de onoare față de toți cei cărora le-am complicat existența intrând în ea, o datorie pe care nu nu am voie să o ratez. Este ultimatumul pe care l-am primit din partea semenilor, un soi de tragedie eliadiana în care melancoliile sunt permise doar sinucigașilor, tocmai pentru a-i determina să-și respecte datoria de onoare. Îmi port rutina cu aceeași resemnare, atât în fața oglinzii cât și în public, cu diferența că în public sunt foarte atent să nu declanșez epidemia rațiunii sau să suport vreun tratament inoculat nevinovat. În melancoliile mele sunt foarte viu, în prezentul târziu al zilei sunt o carnație odihnită prin resemnare ...     

luni, 23 aprilie 2012

Decalogul unui dialog ratat


(rațiunea și afectul consolându-se reciproc)

În mine se poarta de mai bine de 25 de ani un război surd. Rațiunea și afectul își dispută acțiunea și reacțiunea ființei. Este mult mai simplu decât pot accepta, pentru că suport această luptă.
*
1. De când rațiunea mi-a devenit un instinct de observație cinic, pervers și perfect de lucid, afectul își asumă rolul de creator al iluziilor, compensând nevoi sau doftoriciind dureri.
*
2. Afectul își dorește să simt și să trăiesc fericirea, rațiunea îmi cere dovezi că ea există.
*
3. Rațiunea satirizează tot ce afectul își asumă ca trăire și cere a fi experimentat, concluzionând ” imitația a distrus originalul, iar tu ai devenit tot ceea ce nu ți-ai propus sau dorit să fii! ”
*
4. Când tot ce am iubit a devenit înșelăciune, rațiunea a țipat râzând: ”Ți-am spus eu!”.
*
5. Ce-mi pare mie frumos, rațiunea reduce la estetică.

joi, 12 aprilie 2012

Fără rădăcini/ Purificare


Toate iubirile uitate în mine
de femeile care mi-au petrecut sufletul
au prins rădăcini.
Iubirile mele au eşuat
în insule pustii
între Tigru şi Eufrat.

Simţirea pentru tine
îţi caută lacrimile
îşi cere eternitatea.
Când te-am rugat să pleci
ţi-am alungat fertilitatea
am ucis rădăcinile nenăscute.

Dar, îmi lipseşti
la fel şi săruturile
acoperind cuvintele nerostite.
Suntem două insule
prea apropiate
uneori îndepărtate.

Plouă în paradis
îngerii se joacă
cu lacrimile noastre.
De la fereastra mea se vede
atracţia dintre insule,
Atlantida ascunsă lumii vii.

joi, 5 aprilie 2012

Câte ceva din cotidian (II)


Timpul a devenit pentru mine un lux și deopotrivă o irosire înșiruită de evenimente haotice, aglomerate și fără conversie în zona logicii sau măcar a bunului simț. Sunt singurul vinovat că semeni apropiați sau chiar străini au început să dispună de timpul meu după bunul lor plac, iar eu doar pentru că mă simt tributar meseriei de jurnalist și principiilor mele etice să percep această reală problemă ca pe o normalitate. Sunt puțin supărat pe mine deoarece puținul timp liber de care dispun trebuie să-l împart între familie și nevoile mele cum sunt cititul și scrisul, la care în fapt am început să renunț, la început cu jumătățile de oră, acum cu săptămânile. Fiece zi înseamnă un compromis cu sinele autodidact și tot mai nemulțumit. Concret, sunt mai sărac în toate și asta a început să mă nefericească, să mă irite, dar știu că am îndatoriri care trebuiesc acoperite. Spuneam cândva, dar câte nu spunem noi și uităm, că ” ... eu cred cu consecvență în inutilitatea regretelor... de câteva ori în viață am fost tentat de prezența lor, dar acele regrete se regăseau doar în ceea ce puteam face”.