Singurătății mele nu i se asortează nimic. Mi-am mobilat viața
cu muncă, familie și lectură, iar culoarea mobilei este culoarea fadă a
rutinei. Am o singură oglindă și în ea când mă privesc pot observa doar cum
trece timpul. Nimic nu mă stârnește. Imunitatea răzbate prin fiece reacție
precum un reflex condiționat al sedentarismului. Parcă aș ispăși acea sentință
definitivă care pe toți, mai devreme sau mai târziu, ne condamnă la moartea pasiunii.
Cândva credeam că definiția pasiunii era viața; tocmai din acea convingere acționam și trăiam în consecință. Acum viața îmi
pare o datorie de onoare față de toți cei cărora le-am complicat existența intrând
în ea, o datorie pe care nu nu am voie să o ratez. Este ultimatumul pe care l-am
primit din partea semenilor, un soi de tragedie eliadiana în care melancoliile
sunt permise doar sinucigașilor, tocmai pentru a-i determina să-și respecte
datoria de onoare. Îmi port rutina cu aceeași resemnare, atât în fața oglinzii
cât și în public, cu diferența că în public sunt foarte atent să nu declanșez
epidemia rațiunii sau să suport vreun tratament inoculat nevinovat. În melancoliile
mele sunt foarte viu, în prezentul târziu al zilei sunt o carnație odihnită
prin resemnare ...
luni, 30 aprilie 2012
luni, 23 aprilie 2012
Decalogul unui dialog ratat
(rațiunea și afectul consolându-se reciproc)
În
mine se poarta de mai bine de 25 de ani un război surd. Rațiunea și afectul își
dispută acțiunea și reacțiunea ființei. Este mult mai simplu decât pot accepta,
pentru că suport această luptă.
*
1.
De când rațiunea mi-a devenit un instinct de observație cinic, pervers și
perfect de lucid, afectul își asumă rolul de creator al iluziilor, compensând
nevoi sau doftoriciind dureri.
*
2.
Afectul își dorește să simt și să trăiesc fericirea, rațiunea îmi cere dovezi
că ea există.
*
3.
Rațiunea satirizează tot ce afectul își asumă ca trăire și cere a fi
experimentat, concluzionând ” imitația a distrus originalul, iar tu ai devenit
tot ceea ce nu ți-ai propus sau dorit să fii! ”
*
4.
Când tot ce am iubit a devenit înșelăciune, rațiunea a țipat râzând: ”Ți-am
spus eu!”.
*
5.
Ce-mi pare mie frumos, rațiunea reduce la estetică.
joi, 12 aprilie 2012
Fără rădăcini/ Purificare
Toate iubirile uitate în mine
de femeile care mi-au petrecut sufletul
au prins rădăcini.
Iubirile mele au eşuat
în insule pustii
între Tigru şi Eufrat.
Simţirea pentru tine
îţi caută lacrimile
îşi cere eternitatea.
Când te-am rugat să pleci
ţi-am alungat fertilitatea
am ucis rădăcinile nenăscute.
Dar, îmi lipseşti
la fel şi săruturile
acoperind cuvintele nerostite.
Suntem două insule
prea apropiate
uneori îndepărtate.
Plouă în paradis
îngerii se joacă
cu lacrimile noastre.
De la fereastra mea se vede
atracţia dintre insule,
Atlantida ascunsă lumii vii.
de femeile care mi-au petrecut sufletul
au prins rădăcini.
Iubirile mele au eşuat
în insule pustii
între Tigru şi Eufrat.
Simţirea pentru tine
îţi caută lacrimile
îşi cere eternitatea.
Când te-am rugat să pleci
ţi-am alungat fertilitatea
am ucis rădăcinile nenăscute.
Dar, îmi lipseşti
la fel şi săruturile
acoperind cuvintele nerostite.
Suntem două insule
prea apropiate
uneori îndepărtate.
Plouă în paradis
îngerii se joacă
cu lacrimile noastre.
De la fereastra mea se vede
atracţia dintre insule,
Atlantida ascunsă lumii vii.
joi, 5 aprilie 2012
Câte ceva din cotidian (II)
Timpul a devenit pentru mine un lux și
deopotrivă o irosire înșiruită de evenimente haotice, aglomerate și fără
conversie în zona logicii sau măcar a bunului simț. Sunt singurul vinovat că
semeni apropiați sau chiar străini au început să dispună de timpul meu după
bunul lor plac, iar eu doar pentru că mă simt tributar meseriei de jurnalist și
principiilor mele etice să percep această reală problemă ca pe o normalitate.
Sunt puțin supărat pe mine deoarece puținul timp liber de care dispun trebuie
să-l împart între familie și nevoile mele cum sunt cititul și scrisul, la care
în fapt am început să renunț, la început cu jumătățile de oră, acum cu
săptămânile. Fiece zi înseamnă un compromis cu sinele autodidact și tot mai
nemulțumit. Concret, sunt mai sărac în toate și asta a început să mă
nefericească, să mă irite, dar știu că am îndatoriri care trebuiesc acoperite. Spuneam
cândva, dar câte nu spunem noi și uităm, că ” ... eu cred cu consecvență în
inutilitatea regretelor... de câteva ori în viață am fost tentat de prezența lor,
dar acele regrete se regăseau doar în ceea ce puteam face”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)