miercuri, 15 martie 2017

Sunt cel din care nu ai plecat niciodată


Și ce dacă plouă?
Știi?!, cunosc multe cupluri devenite iubiri
în urma unei nopți ploioase,
așa cum este noaptea aceasta.
Îți scriu despre acele povești de dragoste
care trebuiau povestite pentru a se întâmpla.
Acum deși ești departe, mi-ai rămas în vise.
A trecut mult timp de la prima noastră ploaie,
la fel de mult ca de la prima noastră noapte.
Plouă iarăși, ca pe-atunci
când ni se-ntâmplau începuturile.
Mi-am pus haina pe mine și am ieșit în ploaie,
nu să te caut,
nu să te regăsesc.
E prea mult din tine în fiece ploaie,
e prea mult din mine în fiece inimă zdrobită.
Povestea noastră ar fi fost una obișnuită
dacă ar fi fost povestită,
dar ea s-a scris înainte de a fi povestită lumii.
Sunt ud până la piele,
dar nu-mi pasă, pentru că te port.
Te simt în ceașca fierbinte de cafea
pe care o împarte la barul din colț un cuplu 
care de aici, din ploaia de afară, pare fericit,
te simt în bourbonul bărbatului stingher
care privește în gol paharul.
Probabil împărțim aceeași dramă,
aceeași poveste nepovestită.
Suntem dintre cei care trăiesc doar pe jumătate
și o facem doar în visele noastre
sau în cazul meu,
întotdeauna în nopțile ploioase.
Mă întorc în rutina supraviețuirii,
acolo unde orice carte merită citită
și orice pahar băut până la capăt.
Mă întorc acasă ud până la piele.
Mă voi întinde în pat fără să-mi șterg urmele ploii,
ca să te am în mine de două ori,
pe piele și în visele mele... 

joi, 9 martie 2017

Iubirea care nu rănește


Chipul tău la adăpostul pieptului meu
îmi pare mai odihnit decât reflexia lunii
în zăpada răscolită de aripile îngerilor
desemnați să ne vegheze.
Dumnezeu i-a surprins pângărind zăpada,
împletiți în actul amorului firesc,
cum altfel,
decât substituindu-ne?!...
L-ai văzut vreodată resemnat pe Dumnezeu?
Nici eu nu l-am văzut, însă mi-L închipui,
după ce pedepsindu-i pe îngeri
și nouă crescându-ne aripi,
am lăsat zăpada nepângărită,
înamorați de odihna chipului tău...