vineri, 13 octombrie 2017

Abisul din absint


dacă Dumnezeu m-ar goli de orice taină,
probabil că viața s-ar răzbuna pe El,
refuzându-mă.
m-agăț de valuri și creste,
de alge și iarbă, caut un loc
unde să-mi ascund tainele.
Nu cred că Dumnezeu a început lumea cu mine,
dar mă simt ca la începuturile ei
și știu,
simt,
că tainele mi le pot păstra doar ucigându-l.
mă gândesc că Dumnezeu știe totul despre moarte,
îi cunoaște îndrăzneala,
șovăielile,
ca atare,
din nou mă împac cu El,
gândindu-mă și că tainele mele
nu-i sunt de trebuință.
Charon îmbarcă doar suflete,
iar tainele-i rămân Lui;
atunci de unde mirarea
și-mpotrivirea,
dinaintea golirii dumnezeiești?
Mă recitesc și-mi promit,
că acesta este ultimul pahar de absint...

duminică, 24 septembrie 2017

Iubește-mă


Iubește-mă așa cum știi
iertându-mi ne-nțelesul,
să-ți fiu rațiunea de a fi,
blestemul și eresul.

Iubește-mă așa cum poți,
cu drama în candoare,
atinge-mă ca între soți,
în sânge dă-mi vigoare.

Iubește-mă ca cel dintâi
și nu-ți iubi iubirea,
pe cel ce-a fost al nimănui
învață-l fericirea.

Iubește-mă înnebunind
renunță la pudoare,
în carne mă primești gonind,
uniți într-o sudoare.

Iubește-mă și din priviri,
îmbrățișează-mi dragul,
cu ale lumii împotriviri
câștigă-ți rămășagul.

Iubește-mă cum te iubesc,
cu inima-n tortură,
iubește-mă copilăresc,
cu dragoste și ură...

Sunt om


La mine însumi convertit,
mi-aud tăcând singurătatea,
mă-ntreb ”Ce Domnul mi-a sortit?”,
de ce pierdut-am puritatea?!

De unde frica de-a fi om
m-a transformat în urlet,
cerșind pe treapta unui dom,
o împăcare-n suflet?!...

Rănindu-te, eu mă salvez
de multele nimicuri,
Un Prometeu mă tot visez,
ciupit de mii de ciocuri;

ce așteptări să mai ucid,
ce disperări să-nlătur,
din nicăieri înspre lucid
să pot să mă aventur?

Sunt om cu dreptul la erori,
la egoism și răzvrătiri,
cu-o viața suntem toți datori,
mi-s irosire între iubiri...

miercuri, 20 septembrie 2017

Fericirea ta


... nu e a vieții dezlegare,
e drumul spre conștientizare,
un simplu vals la întâmplare,
e o durere ce nu doare.

... e-o lume care are sens,
o bucurie în imens,
o voluptate în intens,
un preambul pentru nonsens.

... e jubilare-n sentiment,
o inimă în tratament,
iubirii-i este argument
și o mențiune-n testament.

... e spinul unui trandafir,
e scuza mea pentru delir,
o motivație să respir,
un epitaf în cimitir.

... prima și ultima invadare,
cu spaima aruncării-n soare,
nevoia ta în evadare,
nevoia mea în renunțare...

duminică, 17 septembrie 2017

Am iubit


Am iubit și m-am iubit,
moartea îmi iubește viața,
prin Adam m-am osândit
inima să-mi fie soața.

Am iubit și te-am iubit,
o mirare îndrăzneață,
erotism împodobit,
două inimi pe o ață.

Am iubit și ne-am iubit
hoț de inimi și o hoață,
un martiriu îndeplinit,
semn că viața ne răsfață.

Am iubit și te-oi iubi,
până inima te-nvață,
Ana mea, te voi zidi,
inima-ți să-mi fie soață

Am iubit și am iubit,
inima ce și-a dorit,
mintea ce-o închipuit,
un martiriu îndeplinit...

Între lumi


Tristețea nu-mi cunoaște zâmbetul
și mă coboară-n orice viciu,
pribeag în toate ca profetul,
apocalipsă de ospiciu;

hrănit-am lumea mea cu tine,
povară dusă prin păcate,
ce-am fost atunci nu-mi aparține,
ce ți-am greșit, nu-mi sunt iertate.

Ai drept să-mi ceri despăgubire
deși acum îți sunt un fost,
tu ai pledat pentru iubire
în lumea celui fără rost;

o punte-ai ridicat în soare
să facem pactul între lumi,
în infinit nimic nu doare,
nici versul meu dintre antumi.

Melancoliei-i dau un nume,
s-o poți găsi, s-o poți păstra,
iertarea dă-mi în lumi postume,
primește lumea mea-ntr-a ta;

Încetineala mea sangvină
să o dizolv în focul viu,
întors în firea-mi de jivină,
să nu-mi mai fii, să nu-ți mai fiu...