joi, 13 decembrie 2018

Alter ego (LI)



Nu știu mai multe despre tine
decât atunci când ți-am trecut pragul sufletului
și nici pragul trupesc,
care mi s-a deschis complet din prima noapte împreună,
nu m-a adus mai aproape de adevărul despre noi.
Nu știu ce ți-am venerat mai mult, sufletul sau trupul?!
Orice ar fi fost, venerația mi-ai trezit-o prin completul tău incomplet.
Totul nostru a durat exact cât i-a fost nevoie timpului
să ne împace cu eternitatea,
punându-ne destinele într-o așteptare plăcută.
Lumea mea fără tine e tristă,
iar în contextul lumii noastre,
o lumea mercantilă în care poți fi cumpărat sau cumpărător,
singura bucurie mi-a fost sufletele noastre
suflete care nu au fost niciodată de vânzare.
Circulă prin lume un zvon,
cum că dincolo de moarte
avem întâlnire doar cu nimicul.
Dacă lumea are nevoie de zvonuri le poate găsi oriunde,
însă un adevăr servește numai adevărului.
Înainte de împăcarea cu eternitatea
sau întâlnirea cu nimicul, te întreb:
preferi un adevăr rostit de mine
sau un zvon adunat din mijlocul mulțimii?
Poate nu voi primi un răspuns,
însă eu am răbdare 
și până atunci
venerația mea 
rămâne în preajma unor frânturi din amintirea ta... 


marți, 4 decembrie 2018

Alter ego (L)



Plecând din mine am luat totul
în afară de tine,
însă fragmente din viață mă urmăresc
readucându-te în sobrietatea prezentului.
Mi-aș îneca nostalgiile într-un scotch vechi cât tinerețea ta,
le-aș afuma tribal cu tutunul unui trabuc aspru
sau le-aș șterge din memoria ultimei cafele negre
băute împreună
și toate astea doar pentru că plecarea mea
îmi induce sentimentul inutilității;
oare, a câta oară?!
Știu că încă mă iubești,
însă asta nu schimbă definitivul nostru…

luni, 3 decembrie 2018

Alter ego (XLIX)



M-am ridicat deasupra tăcerii și confuziei
doar pentru căutarea dincolo de iluzie;
ochii mei pot vedea
dar sunt un biet orb căutându-te.
Nebunul frumos din mine cândva,
devenit acum un Quasimodo autentic,
aude voci care mă strigă,
care îmi spun că mă doresc;
le pot auzi spunându-mi să te uit,
să merg mai departe,
să-mi las superstițiile să aleagă
gustul noilor vieți.
Mi-am aprind o țigară târzie,
amestec toate gusturile și iluziile
și le înec într-o gură de scotch;
vocile sunt tot mai îndepărtate,
însă îți vorbesc ție
și-ți spun să mă lași să plec.
Acum ochii mei văd doar fumul țigării
și tăcerea…

marți, 27 noiembrie 2018

Alter ego (XLVIII)



După toate ce-s trecute și netrecute
am o dilemă:
să-mi păstrez sufletul sau ți-l cedez definitiv?
Obișnuit cu vulgul dulce-obscen al sufletului tău,
al meu caută împăcarea cu tine
în orice femeie.
M-a trecut prin paturi de slujnice și zeițe,
s-a întrupat în forme aidoma ție,
zămislind iluzia împlinirii întregului.
Asceza unui fals existențial
și fiece zi îmi e totuna…


Alter ego (XLVII)



E ceva în mine,
nedefinibil,
care mă ține legat de tine.
Acest mister rivalizează misterului tu,
însă vindecarea de sindromul anonimatului
și-a spus ultimul cuvânt;
căci cum altfel,
atunci când poți iubi până-n mistuirile infernului
trebui să dăruiești iubirea,
să o duci până la capătul scurtei ei existențe
ducând iubirea aproapelui
până-ntr-o monogamie fără sens?!
Ai înțeles ceva, draga mea,
sau poate ți-e suficient
să te știi iubită?!...

luni, 26 noiembrie 2018

Alter ego (XLVI)



Te-am iubit lipsit de măsură
și în mine zidit-am o bisericuță mică
în care mă închinam la sufletul tău.
De ieri, iubirea mea stă răstignită într-o rână
și din fericire
nimeni nu vine să se roage,
iar singura pietate permisă
este o nesfârșită tristețe
care răzbate dintr-o biserică mică
cu altarul într-o rână…

Alter ego (XLV)



Lasă-mă să te iubesc
cum știu,
cum pot
și cum îmi vine!
Încercarea ta de a mă disciplina prin iubire
e sortită amestecului liberului arbitru,
și cine știe mai bine decât egoul meu
să-mi exploateze slăbiciunile?
Iubirea noastră nu este pentru spectacolul lumii,
însă despărțirea noastră, da!
Dacă ai o slăbiciune pentru mine,
rogu-te,
lasă-mă să te iubesc,
cum știu,
cum pot
și cum îmi vine!...