luni, 28 septembrie 2020

dacă aș fi fost…


… al Arcei lemn,

te-aș fi ales pereche,

să scrijelești în mine-un semn

să-mi stai în umbra veche;

 

... un imposibil,

un hăituit de eros,

ți-aș fi un absolut posibil

perpetuu aventuros.

 

… un biet actor

ți-aș recita din mimi,

sunt pretendent și dictator,

seducția din cruzimi;

 

… al tău prezent

prezentul ce-ți ajunge,

nu-ți sunt recent,

nu-ți sunt absent.

ți-s sângele din sânge.

 

… al nimănui

și-al tău dintr-o nevoie,

prezentul ți-l agață-n cui

și-n iad tu mă-napoie;

 

…făr’ să te știu

și să-ți sărut albastrul,

un tremur venusian târziu  

sfârșitul unui astru…

 

miercuri, 23 septembrie 2020

același eu



sunt cel care are răbdare

și cel care are cuvânt,

sunt cel ce respir adorare

din doruri făcând legământ;

 

sunt cel care-ți mistuie focul

și cel ce îneacă furtuni,

sunt cel care-și riscă norocul

trăind între dor și pasiuni.

 

sunt cel care-ți mână cocorii

și toamnei îi dă ruginiu,

sunt cel ce-ți aduce toți sorii

în iriși să-ți dea cafeniu;

 

sunt cel care știe să piară

iubindu-te vesel și trist,

sunt umbra ce-ți pare ușoară

să-mi fii și să-ți fiu cât exist…

 

 

miercuri, 16 septembrie 2020

Să te iubesc



Nu există falsă senzație

atunci când iubirea-i trăire,

de-aș fi a Domnului creație

să te iubesc mi-ar fi menire;

nu cred că suferința se măsoară

și nici că geniul pustiește,

să te iubesc ca prima oară

de-i dar cu har, se dăruiește.

 

Nu-s argumente pentru toate,

nici să justifici ce iubești,

mă lupt cu lumilor armate

să te iubesc, să mă trăiești;

nici fericirea nu-i un nume

cu care să-mi botez trădarea,

îți las cuvintele postume

”să te iubesc mi-e întristarea…”

 

Nu am regrete pentru mine,

nici că mă simt naufragiat,

”să te iubesc” nu-i doar trădare,

iubindu-te… m-am plagiat!


duminică, 6 septembrie 2020

Un...



… gust în lipsă prin absență
și-o voluptate fără sens,
eros carnal - eterna indecență,
o altă zi trăită-n contrasens.
 
… șarpe mort și-o muză-ntâmplătoare,
transfigurat organic în țărână,
mă trag de viu în zona care doare
concomitent o moarte mă amână.
 
… alt revers de-al meu îmi dă frisoane
și-o nimfă oarecare licitează,
sunt judecat după șabloane
un adevăr se-nmormântează.
 
… ultim gând mai pot lăsa pe mâine,
să fug din propriile greșeli,
un rest din mine și o pâine, 
să muști, să uiți și să mă-nșeli…

 

 

vineri, 4 septembrie 2020

Poetul

 

O scenă de teatru mi-e viața,
se joacă cu demoni și sfinți,
eroul e însăși paiața,
se vinde pe-un pumn de arginți;
și dincolo de orice-ntuneric,
moral decăzut în ruină,
trăind pe conceptul homeric
mereu vinovat fără vină.
 
Pierdut într-o pată de sânge,
pozând cu un rictus mâhnit,
păcatul din carne-l ajunge,
iubește cu suflet lihnit;
se roagă sub bolta solară,
își plimbă tristețea pe-alei,
te vrea pentru-o noapte polară
sfârșită în groapa cu lei.
 
Va scrie cu gândul la tine
și muza-i devine obiect,
poetul se-ntoarce în mine,
un strop de etern în concret;
o spaimă perpetuă e viața,
ascunsă în pata de sânge,
poetul e însăși paiața
și-o piatră cu lacrimi va plânge…
 

miercuri, 29 iulie 2020

zeul clandestin



a fost un început în toate
și-n întâmplarea ta un rost,
timida ta vestalitate
i-a dat păgânului agnost.
a fost și primul răsărit
apoi o revelație-n tine:
agnost nebun!, ne-ai păngărit!
punând o cale în destine!”.
sosit-a poi primul amurg
și cel dintâi preludiu,
simțindu-se un demiurg
ți-a luat iubirea-n studiu.
întregul tău i-a fost trofeu
și l-ai iubit până la chin,
te-ai dus și bietul semizeu
s-a stins în zeul clandestin.
colindător peste pustii
visează la începuturi,
iubirea ta-l va regăsi
doar reîntors în luturi...



duminică, 26 iulie 2020

Epistolă către nimeni (IX)



Mereu avem tendința de a proteja ceea ce iubim. Nu am deloc certitudinea că iubirea este un reflex afectiv și că este o nevoie de împlinit cu care ne naștem. Iubim doar pentru că ne stă în nevoie sau iubim pentru că am fost creați pentru a iubi și a fi iubiți?! Niciunul dintre noi nu avem în sânge mai mult decât o singură șansă pentru a dărui complet și ireversibil și cu toate astea, din păcate, singura șansă o irosim. Iubim într-un mod laic, nicidecum divin, adică complet și ireversibil.
Iubindu-te, pentru mine a fost ca o rătăcire în ochiul unui taifun. Cerul venea peste mine, cortina de nori absorbea aerul, valurile pe tine te urcau pe mine mă trăgeau în adâncuri. Înaintea căderii în laic eram un vâslaș fără vâsle și cârmă. Temerarii recunosc semnele eșecului, inconștienții le învață mult mai târziu prin exercițiul rațiunii. Nu cunosc niciun temerar care să poate fi atins de iubire. Ei știu mereu ceea ce trebuie făcut pentru a supraviețui. Știi ce apreciez la temerari? Ei pot mereu să-ți vorbească despre cum poți cuceri o femeie, despre cum poate fi dusă pe culmile extazului, despre cum poți înclina în favoarea ta balanța războiului psihologic dintre voi, despre cum poți iubi până la durere, probabil și moarte, apoi dincolo de ea. Ei știu totul despre tot, însă totul și tot este redus la nivel de teorie. Am mari îndoieli că ei cunosc gustul fericirii, că au simțul culorilor din viul carnal, că au trăit cumplitul pe care îl teoretizează de la ambiguu până la perfecțiune. Îți pot vorbi nopți nemiluite despre cum să-ți educi, ulterior să-ți înfrângi angoasele din războiul trăirilor voastre, dar ei nu au simțit cum este să ții în palme sufletul pentru care ai renunțat la tot. Sufletul care ți s-a dăruit fără să înțeleagă și accepte teoria freudiană pe care tocmai au evocat-o agoric. Poate că s-au oprit la statuarul perfect pe care Divinul l-a sculptat în trupescul tău și de-aici înainte amprenta laicului și-a făcut datoria împingerii spre abandon. Ți-ar vorbi despre iubire, despre urcarea și căderea din ea citând din poeții și romancierii care au ratat-o, din filozofii care au cochetat cu ea analizând trăirile celor care-și destăinuie trecutul iubirilor ascunse sau a celor care-și povestesc la beție înfrângerile romantice. Concretul este o dovadă a iubirii doar pentru cei care s-au dezis de el trăind-o. Iubind realizezi că nu știi mai nimic despre viață, că locul tău este în mijlocul furtunii înfruntând-o, nu supraviețuindu-i.
Ascultă-i pe cei care tac! În brutul acestor tăceri defectele sunt măcinate până în finul devenite împerfecțiuni și ele devin astfel secretele de neuitat care conferă o particularitate aparte iubirii. Tăcerile și transcederea lor sunt motivul acelui indezirabil împreună, singura dovadă acceptată reciproc că fiecare a devenit celălalt. Tăcerea are aceeași forță cu sărutul preludiu sau cu îmbrățișarea pierdută în următorul răsărit. Sunt multe de spus, de adăugat, de dovedit, dar nu sunt altceva decât palidele urme ale trăirii. Oare tăcerea mea de peste ani nu-ți spune nimic?!...