luni, 3 iunie 2019

Poem pentru cine m-ar putea iubi



Așa cum mă știu între lumi,
așa plecat din mine,
îți scriu prin versurile-antumi,
ce simt doar pentru tine;

și cum mă știu făr’ de noroc,
cântându-ți de iubire,
să te găsesc, mă vând prin troc,
mă dau despăgubire.

Și mă mai știu neterminat,
abstract contemplativ,
prin troc devin împuținat,
iubind în relativ;

dar te-aș iubi așa cum știu,
așa cum pot a face,
întregul tău promit să-ți fiu
or iadul să mă-nșface!

Îți jur că sunt așa cum sunt
și că-ți voi fi în vrere,
să te iubesc în amănunt,
prin vers sau prin tăcere;

să te iubesc nemărginit,
în locul dintre lumi,
din plus spre minus infinit
de-acum până-n postumi…


duminică, 5 mai 2019

Alter ego (LXIV)



Viața mea?! O galeră mereu pe ape
line sau tulburi
căutând uscatul,
acel paradis promis muribunzilor.
Toate insulele mici,
în care mi-am tras sufletul,
sunt iubirile mele neterminate,
netrăite definitoriu,
neîmplinirile reciproce.
Eu?! Sunt singurul osândit al galerei,
vâslind în ritmul tobelor
care se aud
doar la orgiile zeilor…


marți, 23 aprilie 2019

între...



apucat-am pe drumu-nainte,
ce-mi duce prezentul departe,
trecutul la noi se împarte,
un drum între uitare și-aminte;

m-am oprit la timpul răscruce,
m-am mințit renunțând la iubire,
în mine și-n tine ciobire,
un timp între păcate și cruce.

îmi văd destinul de-aproape,
te simt între mine și noi,
mă spăl de păcate-n noroi,
destin între pietre și ape;

mă pun într-o stare de veghe,
aștept între noapte și zi
și gândul din starea de gri
mă ține-ntre liber și zeghe.

și totuși am ales înainte,
nu-i loc de minciuni în integru,
nici viață-ntre dalbe și negru
nici iertări între păcate și sfinte.

marți, 9 aprilie 2019

Mi-e dor!…



Mi-e dor de cel care am fost,
de minele prematur,
de ce-am iubit fără de rost
și n-am putut să satur;

mi-e dor de clipa-n-neajuns,
de ce-am fost pentru tine,
de ce noi lumii am ascuns,
de clocotul din vine.

Mi-e dor de parcul fără pomi,
de-aleea cu săruturi,
de cum puteam a lăcomii
și urma-n așternuturi;

mi-e dor de fata fără soț,
ce-mi promitea eternul,
ce-mi reproșa că sunt un hoț
și-mi prezicea infernul.

Mi-e dor de bine și de rău,
de sensul împreună,
de certul că eu sunt al tău
de pătimiri sub lună;

acum că suntem renunțări,
și-am împărțit trecutul,
mi-e dor de pietre și de mări,
de mine ne-nceputul…


marți, 19 martie 2019

Ce mai faci tu?



Ce mai faci tu, ispita mea eternă?!,
cea care din risipe s-a-întrupat,
care m-a smuls din traiul meu de bernă,
să-mi dea iubirea la gustat?

Ce mai faci tu, cu sângele albastru
ce-ți alerga prin trupul colivie,
mai ții captiv al meu suflet sihastru
sau vrei să-l urci pe crucea ce-l învie?

Ce mai faci tu când drumul ți-e departe
și noaptea nu mai ține cont de zi?!
Îți amintești? Ești semnul meu de carte,
cea care firea-mi poate îmblânzi!

Ce mai faci tu când eu te strig pe nume,
când strig tăcând și tac strigându-te?!
Mi-ai fost esența operei antume,
urându-mă, iubindu-te…

Ce mai faci tu când anturezi nimicul,
cu mine întors în bernă și dezastru?!
Mă iartă de iubire și promiscuu,
păstrându-mă în sângele albastru…

luni, 4 martie 2019

nicăieri, niciunde, nicicând și peste tot



în cameră pereții umbra-ți poartă,
pe birou un toc și alba coală,
sortiți s-avem aceeași soartă
și nicăieri cameră goală,
gânduri spălate-n marea moartă,
iubiri purtate până-n boală,
ești nostalgia mea deșartă,
niciunde urme de morală,
chiar de te simt pierdută toată
furată de a nopții smoală,
zadarnic duc iubirea-n artă,
nicicând nu-mi vei mai fi egală.

umbra ta pe-a mea o ceartă,
niciun cuvânt pe alba coală,
iubirea ta pe-a mea n-o iartă
și peste tot camera goală…


luni, 25 februarie 2019

Aș vrea



Aș vrea să pot a-ți spune despre mine
c-am renunțat la a-ți mai fi povară,
nici nu mai știu dacă mi-e rău sau bine,
de port în suflet iarna sau o vară;

aș vrea să pot să ne trimit departe,
unul spre nord și altul înspre sud,
să-i dăm iubirii dreptul ei la moarte
și morții dreptul ei la sânge crud.

Aș vrea din toate cele împreunate
să pot alege ce a fost al meu,
dar cum nu pot, păstrează-le pe toate,
m-oi descurca cumva cu dorul greu;

aș vrea adâncul un adânc să fie
și-naltul până-n talpa unui zeu,
într-un târziu o alta să mă-nfie,
să nu mai fiu al tău, al meu.

Aș vrea să fiu un orb în amnezie,
să trec din iarnă-n vară și-napoi,
să-i dau iubirii drept la poezie
și dorului impar de noi.

Aș vrea să pot, să pot și să se poată
să uit complet ce am iubit odată…