miercuri, 20 septembrie 2017

Fericirea ta


... nu e a vieții dezlegare,
e drumul spre conștientizare,
un simplu vals la întâmplare,
e o durere ce nu doare.

... e-o lume care are sens,
o bucurie în imens,
o voluptate în intens,
un preambul pentru nonsens.

... e jubilare-n sentiment,
o inimă în tratament,
iubirii-i este argument
și o mențiune-n testament.

... e spinul unui trandafir,
e scuza mea pentru delir,
o motivație să respir,
un epitaf în cimitir.

... prima și ultima invadare,
cu spaima aruncării-n soare,
nevoia ta în evadare,
nevoia mea în renunțare...

duminică, 17 septembrie 2017

Am iubit


Am iubit și m-am iubit,
moartea îmi iubește viața,
prin Adam m-am osândit
inima să-mi fie soața.

Am iubit și te-am iubit,
o mirare îndrăzneață,
erotism împodobit,
două inimi pe o ață.

Am iubit și ne-am iubit
hoț de inimi și o hoață,
un martiriu îndeplinit,
semn că viața ne răsfață.

Am iubit și te-oi iubi,
până inima te-nvață,
Ana mea, te voi zidi,
inima-ți să-mi fie soață

Am iubit și am iubit,
inima ce și-a dorit,
mintea ce-o închipuit,
un martiriu îndeplinit...

Între lumi


Tristețea nu-mi cunoaște zâmbetul
și mă coboară-n orice viciu,
pribeag în toate ca profetul,
apocalipsă de ospiciu;

hrănit-am lumea mea cu tine,
povară dusă prin păcate,
ce-am fost atunci nu-mi aparține,
ce ți-am greșit, nu-mi sunt iertate.

Ai drept să-mi ceri despăgubire
deși acum îți sunt un fost,
tu ai pledat pentru iubire
în lumea celui fără rost;

o punte-ai ridicat în soare
să facem pactul între lumi,
în infinit nimic nu doare,
nici versul meu dintre antumi.

Melancoliei-i dau un nume,
s-o poți găsi, s-o poți păstra,
iertarea dă-mi în lumi postume,
primește lumea mea-ntr-a ta;

Încetineala mea sangvină
să o dizolv în focul viu,
întors în firea-mi de jivină,
să nu-mi mai fii, să nu-ți mai fiu...

sâmbătă, 16 septembrie 2017

Frânturi...


*
Fugind de adevăr
ne rămâne doar ființialul,
din ceea ce-am iubit
rămâne doar finalul.

**
După fiecare noapte cu tine
un altul se oferă zilei,
un îndreptar al sinelui
mi-ar da vulgarul milei.

***
Te-am iubit mereu cu teama
că după tine,
nu mai există nimic.
Acum știu!
Singura teamă reală
este că pot iubi anemic...

****
Te-am vrut a mea și ca atare,
datoare-mi ești cu-o renunțare,
dator îți sunt cu o-nălțare!...

*****
Redându-ne singurătății,
petrec un timp numai al meu
și-ți spun pe limba nedreptății
eu și tu nu-i tu și eu!...

Iubește ceea ce te ucide


În brațele tale, instinctism
și gândul mă ascunde-n sânul lumii,
amant dezmoștenit de erotism
un Lucifer al ne-nălțimii;
prezent în spațiul voluptății,
corupt al sângelui senzual,
ofranda-adusă zeității,
tribut al zeului barbar.

Și te-am iubit la întâmplare,
vremelnic adorată-n gânduri,
trupescu-ți echivoc sub soare
ispita rece din rotunduri,
te-am blestemat să mă înduri,
să-mi poți ierta orice trădare,
profanator al multor iaduri
negându-ți dreapta lepădare.

Femeie! M-ai iubit mai mult
și m-ai urât cu disperare,
descumpănire-n absolut
și-o veche spaimă în iertare;
senzația ta de fericire
s-a șters în mintea mea lucidă,
și calea ta spre izbăvire,
iubirea mea, să te ucidă!...

Paradoxul din vis


M-am visat exact cum sunt. M-am visat mințindu-mă, lipsit de subtilitatea oricărei agresiuni pe care mintea-mi o poate închipui. M-am visat văzându-mă-n oglindă precum un maldăr de împotrivire, un munte al zădărniciei, stabilit pe creasta celor contrariați de ridicolul ăstei lumi. M-am visat străbătut de haosul neîmplinirilor, dorindu-mă al nimănui. M-am visat naufragiat într-o lume inutilizabilă, o lume în care preaplinul faptelor a înduplecat neputința. M-am visat fecundul lighioanelor străbătut de fioruri asemeni condamnaților la moarte. M-am visat un Dumnezeu al reconceperii ăstei lumi, prins în întunericul începuturilor. M-am visat lipsit de orice sentiment de vinovăție pentru că exist.
M-am trezit contrariat. Eram alungat de pe creastă. Sufletul meu trebuie hrănit cu roua seninului dimineților tale. Te privesc dormind și-mi pare că tocmai ce tu-mi trăiești visul!...