sâmbătă, 13 octombrie 2018

Atât!



Suntem primitivi.
Atât de primitivi
încât nu pricepem nimic despre viață,
nimic despre iubire.
Suntem instinct evoluat,
atât de evoluat
încât puritatea a devenit o iluzie.
De la facerea lumii ne-am străduit
atât de mult, doar
pentru a păstra cele 10 procente de autodepășire.
Sunt 90 % involuție,
ca atare
nu voi mai crede niciodată
în ”te iubesc”-ul lumii.
Atât!...

marți, 25 septembrie 2018

Știu să iubesc!...



Știu să iubesc!
Și mai știu că tu ești conștientă de știința mea
rătăcită în iubirea ce-ți port.
Iubindu-mă
ți-ai câștigat dreptul la un răspuns.
Întreabă-mă:
Cum e să rătăcești ca o umbră a tăcerii?”…



duminică, 23 septembrie 2018

Toamna neființei



Purtând mereu un gând ascuns,
să mă înceapă-o toamnă,
tu să-mi devii un îndeajuns,
mă vindecă de-o boală;

din boala celor fără sens,
chiriași în neputință,
aruncă-mă într-un intens,
neființei dă-i ființă.

Tu iartă ce e de iertat,
condamnă-te la mine,
dacă iubirea-i un păcat,
plătesc și pentru tine;

bolnavul pare vindecat,
simți toamna cum revine?...


joi, 13 septembrie 2018

Tu, stigmat al trecutului meu…



Orice moment de liniște este în fapt
un război bine ascuns și trecut sub tăcere.
Anii petrecuți în singurătate
m-au învățat despre luciditatea din inima nebuniei
și ultimii ani, trăiți doar sub asediul liniștii,
m-au izolat într-un gând obsesiv:
În lumea aceasta nu se poate supraviețui decât iubind sau neiubind,
iar cale de mijloc nu există.”
Rătăcind pe drumul fostelor iubiri,
nu am întâlnit decât victime ale propriilor destine.
Mai ții mine? Eram în acord cum că ”sub cerul liber
mereu vom găsi noroi”.
Când te-am cunoscut eram un sălbatic,
iar iubirea ta,
sălbăticiei mele primitive,
i-a dat valențele unui alter ego.
De atunci te-am iubit și avut
prin păcatul preferat al diavolului,
mândria,
însă Dumnezeu nu mi-a oferit nici un motiv să cred în pedeapsă.
Și te întreb din departele meu:
A reușit cineva vreodată să-și îngroape inima?”.
Eu nu am reușit,
dar m-am adaptat trăirilor tale
prefăcându-mă că-ți sunt ceea ce îți dorești.
Și cum nimicul poate fi definibil prin orice și oricine,
într-un final previzibil,
te-ai dus,
m-am dus,
ne-am dus
în neundele nimicului.
A trebuit să-mi recuperez viața moment cu moment,
minut cu minut,
zi cu zi,
până am redevenit suportabil,
sau așa cum îmi spuneam dinaintea acelui împreună numit noi,
”sunt agreabilul dezagreabilului”.
În noroiul de sub cerul liber
nu e o surpriză unicul adevăr acceptat,
cum că ”doar dinaintea finalului suntem cu toții egali...”.


sâmbătă, 30 iunie 2018

Mă timpul ne-al meu



Gânduri, vremuri fade
și istorii care aparțin nerostirilor.
Mă tac și mă îndoi într-o devenire surdă
și cuvintele mă dor a nesupunere.
Undeva, o mamă aruncată într-un colț de memorie
toarce fiorul uitărilor
prin care ne condamnă istoria sângelui.
Altundeva, o iubită respinsă împletește tăcerile reci
lăsând moștenire istoriei, o altă neîmplinire.
E plin pământul de plângeri și reproșuri,
dar mai plin e pământul de tăceri,
nesupuneri, dureri și nevroze.
Nimic care să promită nu răsare,
dar în aceste timpuri,
o agonie mă strigă pe nume,
iar eu tac numărând secundele netimpului meu.
Într-un departe, dincolo de fiorul uitărilor și tăcerile reci,
un suflet ceartă umbra trupului
din care a plecat fără să se ceară…   
   


vineri, 20 aprilie 2018

ceva totuși ni se-ntâmplă…



doare dacă te întreb ce simți?
știm amândoi unde ne-am început,
unde ne-am sfârșit,
însă nu știm precis cum de?!…
sau de ce?!…
eu cel puțin nu știu cum de?!…
și de ce?!…,
dar știu ce simt. te conștietizez,
te simt în mine la fel ca ieri,
acum o săptămână, o lună sau un an,
ca atunci la începuturi.
în cazul meu timpul nu-și face treaba;
îmbătrânesc întinerindu-te în mine,
copilăresc căutându-ți urmele preschimbate în amintiri vii,
mă odihnesc sub tunetele urii
cu care s-au hrănit obsesiv
împotriviții trăirilor noastre.
vino și ridică-mi tâmpla copilă,
bucură-mă pentru încă o noapte,
noaptea în care voi păcătui definitoriu
și promit că voi face o înțelegere cu Dumnezeu:
eu pentru veghea asupra ta,
destinul Iovului vs destinul Cleopatrei.
poate îmi răspunzi doar la prima întrebare!...
asta dacă înțelegerea cu Dumnezeu
nu are termen de valabilitate…

joi, 29 martie 2018

Singurătatea Lui Dumnezeu



Despărțit de inima-mi
apuc calea unui nicăieri perfid,
agnostic
și plin de incertitudinea eului pierdut.
Surd, orb și nebun de prea mult ”a fi sau a nu fi”;
sunt un prematur al întunericului.
Nici nu realizez dacă urc sau cobor
însă Îl caut,
încerc să-l apuc de picior
sau de mână,
de haină,
de orice înseamnă ceva.
Și dacă El nu există atunci îl inventez,
pentru că un singur gând m-a adus până aici,
un singur gând mi-a suportat insuportabilul:
singurătatea Lui!
Dumnezeu a creat lumea doar pentru a-și amăgi singurătatea…