Pateticul
semenilor aflați dinaintea morții mă amuză. Regresul conștinței și
rațiunii ne determină să dramatizăm, chiar să utopizăm raportul efemer
dintre noi și Univers. Deși avem în fiecare alee din cimitir sute de
exemple de ”oameni de neînlocuit”, ne convine să ne erijăm în centrul și
atracția Universului. Ne adunăm toate suferințele într-una singură, dar
autentică, iar marile realizări personale, mărunte în raport cu
realizările umanității, se derulează pe văzduhul unde se rulează
filmului vieții. Regretul de a nu te sfârși împlinit se sparge în
puținele regrete pe care le lăsăm moștenire celor care ne prețuiesc.
Râd
închipuindu-mă la propriul priveghi. Câțiva pentru care am contat sunt
martorii neputinței lor și imploră cerul, sfinții și Divinitatea, ca
moartea să-și sfârșească preludiul și odată cu asta să îngroape și
nepuțina lor. O mare de oameni aduc un omagiu fals celui care am fost.
Cui îi pasă de mine după ce nu voi mai fi? Unei mame care nu-și uită
creația, unei foste iubite care nu înțelege de ce suferința a
transformat-o într-o femeie splendidă și unică sau în depravata
orașului. Situația se schimba doar între sexe, dacă dispare o ea. La
finalul circului cu regresii și clerici te poți alege cu un epitaf
splendid pe care să-și exerseze abecedarul nepoții care se plimbă cu
buncii prin cimitire. Urmeaza o întrebare naturală: atunci ce avem în
viața reală!? În afară de ceea ce suntem, mai nimic, decât ceea ce avem
și după renunțarea supremă. Singura tristețe care mă cuprinde este
legată de lipsa regretelor și prezența memoriei. Memoria îmi momește
conștiința, conștiința îmi activează iertarea, iar iertarea mă face
uman, slab și vulnerabil. Tot ce dețin în prezent vă va rămâne după
plecarea mea.
Daca v-ati publica gandurile intr-o carte ati deveni unul dintre scriitorii mei preferati.
RăspundețiȘtergereAbia astept sa citesc ceea ce veti posta!
O seara buna.
Domnișoară Iuliana,
RăspundețiȘtergereaș fi un ipocrit să nu recunosc că aprecierea d-voastră mă măgulește într-o oarecare măsură.
Cu titlu informativ vă spun că am finalizat de ceva vreme două cărți ”Jurnalul Mediocrității” (la continuarea căruia lucrez în prezent) și ”Expresiile Abisului”. Fragmente din aceste cărți au fost postate pe acest blog. Deși există câteva edituri care s-au arâtat interesate să mă publice nu sunt deloc decis să fac asta. Este suficient deocamdată că defulez public în acest spațiu, poate este și așa prea mult. În spațiul literar autohton se publică prea mult, fără discernământ și mai ales fără valoare. Enumerările anterioare sunt câteva dintre motivele pentru care aș dori să pastrez deocamdată acest spațiu, ca un spațiu virtual și neintim al gândurilor (despre toate astea în textul care l-am promis în astă noapte și pe care îl voi așterne pe calculator, ulterior postării acestui mesaj).
Dacă mă voi decide vreodată să public și relația dintre noi își va păstra acest farmec al misterului dinaintea și dinapoia cuvântului, vă pot face o promisiune; anume, vă voi trimite un exemplar din cartea sau cărțile publicate, asta dacă nu vă voi invita la lansare.
Prefer să păstrez modestia în albiile ei și să nu frizez ridicolul, care uneori mă curtează dement :).
Vă rog să primiți o reverență pentru tot ceea ce vă doriți, sau vă lipsește și pentru lectură, implicare și gândurile plăcute la adresa-mi.
Sunt de acord cu dumneavoastra in ceea ce priveste faptul ca acum se publica oricum prea mult si fara noima,insa e pacat ca tocmai din aceasta cauza cei care intr-adevar au ceva valoros de impartasit si cu altii sa se opreasca.
RăspundețiȘtergereIn alta ordine de idei,eu ma multumesc sa va citesc si aceste postari care intr-adevar prin tema/temele lor imi raspund la niste intrebari launtrice.
Referitor la imaginile ce le atasati postarilor(si dati-mi voie sa ma exprim intr-un limbaj des folosit de "noi"): Foarte tare,frate!
Mi-au atras atentia,si as vrea sa va intreb daca au o insemnatate statuile de piatra pentru dumneavoastra.
Felicitari pentru emisiune!Numai bine.
Domnișoara Iuliana,
RăspundețiȘtergereevident că pozele sunt în strânsă legătură cu textele, rolul lor este să complete mesajul pe care încerc să-l transmit. Părerea mea este că trei din cele nouă arte (mai nou, că înainte erau doar șapte arte), respectiv pictura, sculptura și fotografia, nu pot minți retina și nici afectul uman. Mi-ar lua prea mult spațiu și timp pentru a vă explica de ce și cum am ales pozele sau piesele muzicale pentru a fi în concordanță cu mesajul personal. Dar ideea este că nimic, în acest spațiu, nu este la întâmplare.
Reverențe.