Dacă aş avea suficientă răbdare cu semenii, chiar şi cu mine ar trebui să recunosc că într-o oarecare măsură sunt un răsfăţat al sorţii. Sunt îngrozitor de dificil, chiar imposibil pentru cei care înşeală viaţa şi se simt extrem de obligaţi în a o face praf şi pe a celor din jur.
Nu am ascuns niciodată faptul că detest până-n prăselele fiinţei minciuna, ipocrizia şi prostia, acesta fiind unul din principalele motive pentru care mă aflu într-un hilar dar profund conflict cu Creatorul. Mai mult ca sigur, decât probabil, pentru El m-am dovedit a fi o dezamăgire insignifiantă. Pentru fiecare, El a gândit şi aşezat în om câte un fragment din sine, puţină compasiune, bunătate, altruism, discernământ, puterea de a înţelege şi a învăţa. Vinovaţi suntem deopotrivă cu toţii că toate astea s-au pierdut, că am devenit ireversibil rătăciţi, că suntem aplecaţi mai mult spre darwinism decât spre ateism. Dacă El şi-a dorit să fim limanul corespondent al vreunui rătăcit, eu m-am dovedit a fi asemeni unui curent maritim, zvârcolindu-se să răzbată spre largul mării, acolo unde totul este posibil şi libertatea nu acceptă definiţie. Simt că toate aceste împotriviri m-au obosit cu toate că nu s-au dovedit a fi potrivnice, ci dimpotrivă, m-au păstrat în apropierea valorilor după care tânjeşte pe ascuns umanitatea; de aceea mă consider un răsfăţat al sorţii, unul din preferaţii Fortunei. Sedus de vicii inofensive, mă doare o nevoie de liman. După ce-l voi afla, dacă mă voi găsi demn de vreunul, promit să mă caut de vinovaţia de a-l merita. Înainte de marele final voi şopti precum Euripide Inveni portum, spes a fortuna valete! "Rămâi cu bine, zeiţă a norocului, am ajuns la liman!".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu