Am decis, undeva în trecutul meu, să mă înlocuiesc definitoriu. Să îmi schimb viaţa, să mă lepăd de trecut la botezul noului eu, de tot ceea ce mă definea.
Am apelat la psihanalişti recunoscuţi (Adler, Jung, Freud, Heideger, Kant şi mulţi alţii - nu ştiu de ce m-am oprit numai la şcoala filosoficã germanã), pentru a-mi asigura resetarea cerebrală completă şi naşterea unei reţele neuronale semiotice. Genială. Grobiană, în faţa necunoscutului. Era ca şi cum învăţam din nou să merg. Mi-am dovedit a fi ratat esenţialul vieţii. Mi-am revelat mie, negaţia absolută a trăirilor. M-am oprit asupra refuzurilor mele, temerilor mele, eşecurilor mele, anulând orice incantaţie a pozitivismului şi altruismului descendent neamului meu. Câtă slăbiciune am dovedit artelor, frumosului, iubirii nu-mi şterge păcatul mândriei. Acceptul declasării şi alinierea în anonimat, mă sufocă.
Şi cu toată absurditatea utopiei "geniului" meu, în cazul excepţional al unei reuşite mai există ceva de clasat: mutilarea subconştientului sau rezilierea contractului dintre sufletul meu şi raţiunile lui. În furia dispreţului etalat de un eu în plin proces de "maturizare", sufletul meu a ajuns hrana hienelor contemporane. Alungat din mine de tenebre şi generoase idei de expansiune şi imperialism - în marile teritorii umane - am asistat impasibil la ospăţul priveghiului erosului meu. Cu pretenţii de mesean, râdeau şi bârfeau laolaltă, onorabila cohortă a intruşilor şi voyeurilor prin destinul meu. Se serveau numai aperitive, încãlzite uşor la focul iubirilor mele. Se savura vinul stors din vieţile crescute în cavernele suferinţelor mele.
Exilat din istoria mea, fără putinţă de revenire, proscris într-un mâine care nu-mi aparţine, amnezic în trecut şi prezent, gândesc la un tine, alungat din mine. Dacă mă vei găsi rătăcind, te rog ... Adoptã-mã! Iubesc şi dăruiesc necondiţionat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu