Luciditatea păcatelor noastre

Acceptarea conceptului „a fi om” este primul păcat asumat de noi. Asumarea raţiunilor construite din acelaşi concept devine al doilea păcat. Aplicarea raţiunilor prin natura evoluţiei individuale şi sociale ne condamnă la exilul definitiv din creştineasca iertare. Luciditatea păcatelor noastre este infailibilă, radicală şi empirică. Orice eveniment social care creează presiunea percepţiei prin şocul vizual sau auditiv ne schimbă radical, dar numai pe moment, raţiunile existenţiale.
Modificăm instinctiv concepte de viaţă şi apelăm forţat la noi sisteme de valori, create ad-hoc prin supliciul martiriului. Ne impunem atitudini care nu ne reprezintă devenind condamnaţii propriei labilităţi a afectului. Adeseori m-am întrebat de ce omul nu păstrează continuitate în evoluţie. Unul dintre răspunsurile aflate a fost exact asumarea primului păcat. Numai pentru a defini „a fi om” şi a rămâne fideli propriei definiţii nu ne-ar ajunge timpul pe care ni-l pune la dispoziţie viaţa. Avem raţiune, suntem înzestraţi genetic cu instinctul supravieţuirii (adus la perfecţiune), suntem capabili de orice faptă măreaţă sau orice crimă. Suntem construiţi pentru a atinge perfect limitele penibilului, grotescului şi frumosului vieţii. Ne adaptăm mult prea uşor la orice situaţie de criză şi tocmai această maximă disponibilitate ne face vulnerabili. Vulnerabilitatea dar şi aplecarea fatidică spre improvizaţie ne crează iluzia lucidităţii. Această luciditate superficială îşi revine imediat la normalitate fiindcă nu suntem capabili să respectăm legile impuse de situaţiile de criză, chiar dacă sunt create de noi. Percepem dinaintea creaţiei că aceste lucidităţi nu au viitor, nu definesc căutări, deci nu oferă răspunsuri, dar pot avea consecinţe tragice. Dar ce suntem noi fără lirism, fără tragedie!? Frica este ceea ce ne defineşte cel mai bine. Frica este ceea ce ne determină să apelăm la luciditatea păcatelor noastre. Când vom elimina din raţiunile existenţiale frica, atunci vom elimina şi luciditatea trivială a destinului de moment, destin forţat de perceptele noastre. Din fericire tot ce este sublim trece la fel de repede ca tot ceea ce este grotesc. Din nefericire reminiscenţele acestor trăiri ne păstrează prezenţi în cercul lucidităţii păcatelor noastre.