miercuri, 24 ianuarie 2018

Incongurență


Cum ar fi dacă trezindu-mă înaintea ta
ți-aș sorbi răsăriturile,
înlocuind lucidul amar al cafelei?!
Cum ar fi dacă în locul fumului de țigară
ți-aș inhala parfumul,
substituind drogul prin care rezist rutinei?!
Cum ar fi dacă toate amurgurile care mi-au rămas
ar avea culoarea pielii tale,
iar luna aș înlocui-o cu sănii tăi opriți în pârg?  
Toate acestea ar fi cu putință
dacă eu nu aș fi eu
sau poate
în viața de după viață...

marți, 23 ianuarie 2018

Preconștient


istovit de prea multă conștiință,
moralei instanțe-i cedez,
iubesc dinspre trup înspre ființă
și-n timp ce te am, te blamez;

sărut trupul tău feciorelnic,
privind luna prinsă în geam,
un gând te măsoară-ndoielnic,
tu-mi dai doar ce vrei și eu am.

respiră în mine trădarea,
în șoapte pun vorbe și-atât,
iubirea își pierde răbdarea
de mine, de noi s-a urât;

afară doar vântul ne plânge
și-n geam raza lunii se frânge...

luni, 22 ianuarie 2018

Alb

 

Din mine nu se poate smulge nimic.
Trecutul mi s-a cicatrizat pe suflet.
Nu am nimic decât prezentul
și prezentul meu e o Siberie nelocuibilă,
lăsată într-o păstrare
care-mi pare veșnică.
Alb!
Totul este alb și nicăieri vreo urmă
a trecerii tale prin mine.
Cândva pentru tine însemnam acasă
și eu eram Prometeul Siberiilor tale.
Acum:
nici un regret,
nici o lacrimă,
nici un zâmbet,
nici o nostalgie,
nici măcar un refugiu pentru o pasăre rătăcită
căutând sudul.
În mine nordul,
când mi-e senin steaua polară
și alb...

luni, 8 ianuarie 2018

Cine sunt eu?


Drumul singurătății. Al cui?!
Al tău, al meu?! Mai contează acum?
Ne-am întâlnit undeva pe acest drum,
în timpul acelei ierni în care înghețaseră
inclusiv flăcările iadurilor noastre.
Părea că timpul ne-a deschis
ușa secretă către infinit,
că el ne poate oferi soluția
iertării păcatelor.
Nu putem schimba trecutul!
Nu putem schimba ce s-a întâmplat,
însă putem face alegeri mai bune.
Singura întrebare care mi-a rămas
după toate acestea:
cine sunt eu?
Nu cred în schimbare,
mai exact nu cred în faptul
că omul se poate schimba.
Atunci nu mai contează cine am fost,
cine ai fost,
și nici cine suntem!
Nimeni nu merită o a doua șansă!
Iertarea este o pierdere inutilă de timp
chiar dacă aduce subconștientului
iluzia fericirii.
Sub umbrela iluziei fericirii cumva te-am iubit,
probabil ne-am iubit,
însă tot ea, iluzia fericirii
a deschis în mine apetitul ignoranței.
Cine sunt eu?!
Doar un om plecat pe drumul singurătății.
Al meu, al tău, al alteia...
Mai contează acum?!...