începutul
nostru a fost perfect. știi motivul?
pentru
că trecutul meu nu te știa.
încet
și incert ți-ai făcut loc în el;
mai
întâi în memoria perfecțiunii primei zile,
apoi
în prima noastră rutină împlinită.
îmi
devenisei prezentul trecutului recent
și
călcând peste sincronul sangvin al inimilor noastre,
mi-ai
fost stăpâna anotimpurilor.
apoi,
dintr-un motiv de neînțeles pe-atunci
mi-ai
ars anotimpurile,
rând
pe rând,
din
primăvară până-n iarnă.
Apoi,
din nou acel apoi de care ne leagă
totul,
într-o
geometrie absurdă,
ne-ai
devorat ciclic,
legându-mă
cu lanțul concentric al fiecărei aniversări.
Îmi
datorezi toate viețile care mi s-au întâmplat supraviețuindu-ți,
îți
datorez doar prăbușirea în tăcerea dinaintea naufragiului.
Azi
încep o nouă iarnă!
Tentat
de adâncirea în ”dintr-un decembrie”
am
realizat că în recentul singurătății mele,
inima-mi
s-a eliberat de povara deosebirii dintre ierni. știi motivul?
pentru
că trecutul meu nu te mai știe!...