duminică, 26 noiembrie 2017

Eros


Dragostea nu are vârstă,
însă dacă dragostea ar avea vârsta mea,
ea ar avea vârsta copilăriei,
a șovăielilor,
a temerilor,
a fragilității premature.
Se întâmplă doar o singură dată,
primordial,
ducându-ne în timpul schimbării definitive.
Dacă dragostea ar avea vârsta mea,
ea ar fi atât de tânără
încât nu merită împărțită.
Dragostea este unitatea de măsură a unicității.
Ne rămân de împărțit doar ecourile ei târzii!...

Născut în zodia salciei


Femeie!.. m-ai născut într-o dimineață,
când lumina soarelui încă nu întâlnise pământul.
M-ai așezat într-un leagăn făcut din nuielele salciei
care ți-a păzit amintirile
și-n ultima umbră a nopții
mi-ai urat să iubesc așa cum tu niciodată nu ai fost iubită.
De-atunci îți iubesc consoartele
de la marginea cărnii până-n cămările inimii lor.
Iubesc din talpă până-n tâmplă,
din coapsa stângă-n până-n cea dreaptă,
din vârful sânilor până-n-năuntrul inimilor nepotolite.
Iubesc cu-aceeași râvnă
trupescul lumesc al femeii,
doar numele lor diferă.
Și culoarea ochilor,
forma buzelor
sau aroma nurilor.
Pentru inimile lor caut o salcie care să-mi păstreze amintirile.
Sălciile cresc doar la marginea destinelor
și până la-mplinirea lor,
iubirile mele rămân fantomele prezentului...

luni, 20 noiembrie 2017

Nu există tratament pentru moarte


Viața este o înșiruire de întâmplări. Întâmplările le datorăm semenilor. Aliniați la rândul din care se poate arunca o privire nestingherită asupra nefericirii noastre, tributari primitivismul nemilos, ei ne condamnă la singurătate. Nici ea, singurătatea, nu ne va locui suficient, pentru că orice stare, orice agoniseală cotidiană, în fapt, înseamnă îndepărtarea de sine, conviețuirea cu întâmplarea, dar mai ales, conviețuirea cu cei din spatele întâmplării. Viața este o stradă înșiruită de-a lungul popasurilor pe care le facem. Fiecare popas înseamnă o casă, o întâmplare, un om, un detaliu. Dacă am putea fi doar simplii musafiri, fiecare casă ar fi doar o galerie de trăiri și sentimente, o galerie pe care am privi-o indiferent, dar nu, nu reușim și astfel casele devin un memorial al întâmplării de atunci, un muzeu al eșecului personal. Pășim în stradă doar pentru a intra în următorul muzeu.
Viața are întotdeauna gustul pe care-l alegem.     
Viața este o înșiruire de întâmplări desfășurate pe o stradă locuită de chiriașii temporari ai destinului nostru.
Parcurgem tot drumul aflat dinaintea noastră doar pentru a afla, la final, că nu există tratament pentru moarte!...    

joi, 16 noiembrie 2017

trecutul meu nu te mai știe


începutul nostru a fost perfect. știi motivul?
pentru că trecutul meu nu te știa.
încet și incert ți-ai făcut loc în el;
mai întâi în memoria perfecțiunii primei zile,
apoi în prima noastră rutină împlinită.
îmi devenisei prezentul trecutului recent
și călcând peste sincronul sangvin al inimilor noastre,
mi-ai fost stăpâna anotimpurilor.
apoi, dintr-un motiv de neînțeles pe-atunci
mi-ai ars anotimpurile,
rând pe rând,
din primăvară până-n iarnă.
Apoi, din nou acel apoi de care ne leagă totul,
într-o geometrie absurdă,
ne-ai devorat ciclic,
legându-mă cu lanțul concentric al fiecărei aniversări.
Îmi datorezi toate viețile care mi s-au întâmplat supraviețuindu-ți,
îți datorez doar prăbușirea în tăcerea dinaintea naufragiului.
Azi încep o nouă iarnă!
Tentat de adâncirea în ”dintr-un decembrie
am realizat că în recentul singurătății mele,
inima-mi s-a eliberat de povara deosebirii dintre ierni. știi motivul?
pentru că trecutul meu nu te mai știe!...