joi, 16 mai 2013

(XIII)


Firea noastră provine din măruntaiele ființei. Superficialitatea ne trădează caracterul, căci nu știm bine a ascunde totul și ceea ce ni se pare mărunt și desuet ne provoacă disprețul dezvăluindu-ne adevărata față. Prin gesturile mici ne arătăm ADN-ul. Din păcate numai astfel învățăm noțiunea regretului; restul aparține posterității și bârfologilor de profesie ...
    *
  Fiecare răsărit îmi induce revenirea dintre morți. Nu există  blestem mai mare decât recidiva și stăruirea în coma cotidiană, singura soluție supraviețuirii până la marele final. Ce motiv ne trebuie pentru a insista în comă când toate sunt la fel și cu aceeași finalitate? Oferiți-mi un singur motiv de bucurie și mă oblig să vă veghez fiecare clipă din somnul tăcut.  Credeți-mă, este cea mai onestă compensație …
*
Dacă istoria ar fi consemnat un Irod copil executând adulții cu siguranță astăzi eram mai aplecați spre ființă, mai iubitori și disperați după mângâierea Divinității. Cum să blestemi un copil fără educație, care acționează după bunul plac și orgoliu, taman în plenitudinea desfășurărilor forțelor interne care rânduiesc cele de trebuință unei personalități? Dojana ar fi echivalat cu condamnarea la moarte și Dumnezeu renunța la orice sacrificiu aruncat în măruntaiele fiului ...
*
Motivul pentru care suntem atâtea miliarde pe pământul ăsta ... Ființele golite de expresia iubirii sunt cele dedicate științei și evoluției, dar ele sunt atât de puține încât nu se poate forma nici măcar un pluton de execuție.
*
Lumina din capele nu ne aduce nici revelația izbăvirii, nici cea a liniștii. În schimb lipsa luminii ne relevă spaima liniștii, a iminentei întâlnirii cu Divinitatea. La o eventuală întâlnire cu El, suntem muți nu din lipsa argumentelor ci pentru că am fost învățați că El știe totul. Ce poți spune cuiva care știe totul? … și mai grav, ce poți oferi cuiva care are totul?  

sâmbătă, 11 mai 2013

Destine paralele



Mi-alunecă gândul spre tine
Și-n lacrimă stau suspendat,
Un ultim sărut de la tine
Mi-ar spune ce s-a întâmplat.

Genunchi-mi suportă pământul
Privirea te caută-n gol
Ce poate mai spune cuvântul
Mai bine mă mut la un pol.

Acolo e iarnă eternă
Și tot ce-a fost viu a-nghețat,
Un suflet coboară în bernă
Și tot ce-a iubit a uitat.

Mă duc într-un loc fără nume
Lipsit de ispite păcat,
Iertare mai cer pentru lume
Să pot a mă stinge-mpăcat.

Destine ce știu că există
Se rup, încovoaie și fug
În toate tristețea persistă
Și totul se arde pe rug.