luni, 11 aprilie 2016

Poem anti-iubire


Și dacă-mi întorc înspre tine privirea
mi-aș dori să știi,
că datorezi enorm acestei priviri.
Respect-o!
Tu fii atentă la cătarea ei,
la încruntarea coborâtă în iriși
și la dezamăgirea ascunsă în resemnarea sângelui.
Ți-aș oferi o ultimă îmbrățișare,
însă mă tem de recidiva iubirii
topite în mine
prin miile de torțe
scăpate din rugul dorințelor tale.
Sufletul meu zămislit din atingerea palmelor tale
tânjește după odihna
adâncită în linia vieții.
Suntem într-un prea târziu al acestei primăveri,
doar pentru noi
un anotimp al sfârșitului de veac;
pentru că iubirea trăindu-și timpul,
în noi și-a trăit veacul.
Mai iartă-mă, te rog, pentru cât te-am iubit!

Cu dragoste,
cel care nu o mai are,
pentru că ți-a dăruit-o!

joi, 7 aprilie 2016

Tipare


         Iubim, suferim, ne despărțim, apoi recalibrare și în final o luăm de la capăt. Practic nu învățăm mai nimic din experiențele trăite, deși totuși ne procopsim cu fixarea unui etalon (care de obicei este identificat ca ultima traumă) și termenele de comparație. Categoric, experiențele noastre, suferințele noastre, însă și bucuriile noastre sunt unice, iar pentru cei mai slabi de înger, devastatoare. Nimeni nu înțelege la valoarea dezastrului drama individuală, nimeni nu-și poate ridica nivelul compasiunii la gradele în care ne arde suferința. Chiar dacă trăim ciclic și insistăm în erori, dacă repetăm greșelile cu care ne-am confruntat în situații similare, nimic nu se compara cu impactul prezentului. Păcat!...

         ... pentru că păcătuim irosindu-ne, umilindu-ne, anulându-ne, abandonându-ne. Prostia are farmecul ei, însă asortată cu consecvența ne îmbibă cu mirosul etern al ridicolului, penibilului, și în cele din urmă, al pateticului. Păcat!...

         ... pentru că singura haină care ne stă bine este haina neputinței! Câtă neghiobie păstrăm în încăpățânarea croiului în care fost-am zămisliți. Sincer, uneori mi-e o milă perversă de semeni și nu știu ce este mai dureros în tristețea mea: mila sau semenii?!...