Oglinda

În orice oglindă, de apă, cu ramă,
nu-mi caut privirea, doar caut o flamă.
Îmi caut raţiunea, de-a fi, de a plânge
aprind lumânarea, nu arde - se stinge!

Mă rog la o cruce, căzută-ntr-o rână,
la mine - chatarsis, nu plouă - ci tună!
Fecioare timide, se-aruncă-n morminte,
invocã lumina, ce orbul n-o simte!

Blestemul rămâne, oglinda se sfarmă,
Şi văduva neagrã ieşitã din larvă,
se-oprise pe mâna, întinsă să vadă,
lumina din umbră şi ochiul să-i spargă.

Sătul de-ntuneric, sleit de putere
de orbul nu plânge, nici moartea nu-l vede.