Dincolo de cuvinte

Am învăţat să tac. Schizofrenia cuvintelor îmi mutilează trăirile. Sentimentele ajung în bucătăria raţiunilor existenţiale şi mă determină la exterminarea identităţii individuale. Îmbrăcam în cuvinte tot ceea ce mă fericea. Identică metamorfoză suferea şi nefericirea mea. Cuvintele m-au învăţat să tac şi tot ele mi-au adus falsa identitate a prieteniei. Înainte de a-mi conştientiza evoluţia mi-am exersat inconştient comunicarea. Infectat de fenomenologia cohortelor şi individuală am încercat să mă ascund în spatele lor. A cuvintelor. Minţeam precum respiram. 

Teama de a-mi exprima dorinţele îmi era sufocată de frustrările care aveau rădăcini adânci în patetismul oamenilor. În jurul nostru se desfăşoară o continuă competiţie mondială a minciunii. Lipsa adevărului - nu mă refer la cel absolut, străin umanităţii - aruncă individul într-o căutare agonică a acestuia. Obosim mult prea devreme sau mult prea târziu şi asta o datorăm anarhiei gândurilor noastre. Ascultă-l pe cel care vorbeşte mult. Realizăm că nu spune nimic sau în cel mai fericit caz susţine aceeaşi idee, nudă de adevăr. Ascultă-l pe cel calculat şi zgărcit la vorbă. Îţi va releva constant ideea că există oameni mai inteligenţi sau mai reduşi decât tine. Ascultă-l pe cel care tace. Pătrunde dincolo de tăcerea lui. Asediază-i tăcerea cu forţa trivialităţilor tale. Perversiunea cuvintelor tale alimentată de încrâncenarea primitivismului relaţional şi cu precădere de non-comunicarea cu geniul din spatele muţeniei îţi vor eretica prostia din rădăcină. Ai să afli ce uşor este să taci. Cât este de util. Atunci îţi poţi aprecia real sinceritatea. Renunţând la stigmatul cuvintelor vei realiza superioritatea cuvântului scris. El râmane şi dincolo de mediocra ta existenţa. Vorba zboară şi se uită accentuându-ţi drama aceleiaşi mediocrităţi. Tu vorbeşte, eu am să tac.