Taina

Agresivã în conversație, introvertitã, scurtã în verb, aplecatã spre argument; definiția ei. Aveai nevoie de multã înțelepciune și rãbdare sã poți traversa puntea mincinoasã, interpusã între ea și tine. Juca teatru și se hrãnea cu iluziile tale. În fapt, era un excercițiu de apãrare îndelung exersat. Nu mai credea în nimic. Remarcasem asta din privire, din atitudine. Sprâncenele arcuite veșnic înspre interior, privirea fixatã pe vorbele tale, tonul excesiv de amabil în contrast evident cu ostilitatea ei.

Cine reușea sã treacã dincolo de aparențe, era violat de subconștientul ei. Un teritoriu cu acces interzis. Nu adulterul era taina ei. Nici nu-i pãsa cã lumea o bârfea, cã femeile îi blestemau farmecele, bãrbații îi cerșeau trupul, poeții îi adorau inteligența și actori ca și ea îi doreau arta supraviețuirii. Temerarii care luptau pentru adorația ei, sfârșeau devorați de nevoia ei de a fi dominatã. Trecuserã puntea pentru a deveni suflete pierdute prin labirintul sufletului ei. Tot ce a conceput geniul, era înmormântat și mumificat sub cicatrici. Taina și povara demnitãții ei, era omagiul adus celui căruia i s-a dãruit. O tainã știutã numai de ei si trãdatã. Ea o trãdase. Intrasem în ea și ea a acceptat. Eram singurul intrus, acceptat vreodatã fãrã vrerea ei. Iubea cuvântul scãpat din umbra mea. Nu m-a iubit, nu m-a dorit, eram letopisețul istoriei existenței sale. La ultima vizitã prin tenebrele ei, mi-a somat umbra: "fãrã cuvânt nici nu exiști! spune taina mea lumii! ți-am permis sã ajungi poet!"
Sunt același de atunci, mai bogat în retoricã, mai sãrac în rãspunsuri. Oare am iubit-o? Nu, sigur ... nu! Altfel eram mumificat și poet.
Certitudine: poeții sunt recunoscuți numai dupã plecarea umbrei lor.