joi, 28 iunie 2012

Captiv într-un prezent mult prea scurt



Totul din jur se supune acelei nevoi care ne definește: a fi, a avea, a știi, a uita, a învinge, a supraviețui, a (...). În cazul meu prezentul înseamnă a trăi, a simți, a fi viu; parcă prea mult pentru clipa care înseamnă prezentul și prea puțin pentru ceea ce mi-aș dori a transforma în nostalgia unui trecut recent. Este singurul motiv care mă-ntristează și-mi întunecă afectul, lăsând rațiunea pradă acelei rigidități care mă salvează de incertitudinile viitorului. Dacă trecutul e doar nostalgie, durere și bucuria rezistenței și tenacității, viitorul poartă amprenta dorințelor și imaginației, un fel de joc al minții care ne seduce prezentul abandonându-ne în abisul irealului. Dacă mi-ar fi cu putință mi-aș arde toate memoriile și gândurile, aș renunța la trecut și viitor, trăind prezentul precum un preludiu al eternității. Din păcate nu mi-e cu putință, pentru că știu și simt din plin secunda prezentului, mult prea puțin pentru a nu accepta superficialitatea din a trăi, a simți, a fi viu ...