Vacant

Dacă aș fi Dumnezeu această lume nu ar exista. Știind ca nimeni nu a existat inaintea mea, dar posedând prin natura lucrurilor înțelepciune nu aș crea un joc care să mă discrediteze; aș evita să fiu înfierat și anulat de propria-mi creație. Natura lucrurilor!? Nu exista așa ceva, numai dacă eu am creat lumea. Dar eu nu sunt El, în consecință nu sunt capabil să mă joc cu absurdul și când îl abandonez plictisit, să îl pierd în locul de joacă preferat, umanitatea. Nu aș deține căderea naivă a superioritații.
Nu am nevoie de creație pentru a afla despre mine tot ceea nu-mi doresc a știi. Pentru acestea toate îmi este de ajuns conștiința. Dar El, El nu are conștiința; și nici bun simț. Cum poate fi El totul când pentru a descoperi noțiunea convingerii experimentează durerea pe sufletele noastre? Îl cunosc mai bine decât se cunoaște pe sine. Îl aflu oriunde există empiricul, este prezent în toate iluziile mele, dar niciodată prezent dinaintea invocării. Știu; mi se va spune că el este discret ca prezență! Pentru El discreție este echivalent cu dispariție, ori ascundere. Cel mai bine i se potrivește fuga lașului. Oare el iși spune vreodata ”Doamne!? Ce am făcut?”. Care Doamne? El nu are cui se ruga, nimeni nu este dispus să-l certe, sa-l ierte, sau să-l pedepsească. Oare cât de greu ar fi să fi în locul Lui? Să nu ai parte de justiție divină, de repere creștine, de iertare! Categoric, dacă El există atunci Aceasta ar fi definiția singurătății. În virtutea educației pe care am primit-o, fără să fiu întrebat vreodată ce-mi doresc, la acea așa zisă Judecată voi pleda vinovat. Pentru că spre diferență de El știu a suporta consecințele; nu mi-e de trebuință un substitut care să îndure în locul meu, sau pentru semeni. Dacă vreodată va fi scos la concurs postul Lui, mă voi prezenta, voi cîștiga și ulterior instalării mă voi sinucide! Doamne! Mai am o rugă ultimă pentru tine! Nu renunța! Sunt suficient de mediocru pentru a fi fericit că m-am gândit la El. Sunt fericit că am aflat ce înseamnă fericirea ...