miercuri, 24 mai 2017

Cu tine, cu mine, tăcându-ne...

 

Departe mi-s de cel ce-am fost cândva,
de suflet și trăirile deodată,
m-a încolțit iubirea-mi demodată
și-o rătăcire care-mi promitea,
căci cel dintâi amurg îmi e preludiul
și cea dintâia noapte un amurg,
în timp ce-n suflet iadurile curg,
în carne-mi Domnul își încheie studiul.

Departe ești de ce mi-ai fost în vremuri,
când mă trezeam din a ta veghe,
tu mă purtai ca pe o zeghe,
și-n rătăcirea prin blestemuri
m-ai osândit să-mi fi lumină,
o călăuză-n cea dintâia noapte,
și-n toamna păcatelor coapte
să-ți vie iertarea din umbra Divină.

Și mi-s aproape-n cele îndepărtându-ne,
cu tine, cu mine, tăcându-ne...