Nu
cred în
sex sau în ceea ce are el de oferit. În consecință nu cred nici în libertatea sexului
sau în orice formă de manifestare a sexualității individuale. Acceptarea
sexului ca o formalitate a existenței individuale prin care defulăm și dezavuăm
tendința spre echilibru care ne definește este identic cu acceptarea alăturării
frumosului prin estetic, nicidecum diferențierea lor.
Nu-i
condamn pe cei care exprimă, chiar numai și la nivel declarativ, nevoia imperioasă
de a face sex, de a vâna ori a se lăsa vânați, de a-și permite fluxul și
refluxul adrenalinei prin vintre și vene, doar pentru o comparație imatură,
borgiană sau alighieriană a prezentului cu trecutul adolescentin al vieții lor.
Prefer să-i ignor și să respect ideea inimității, să răd pufnind de Freud și
adepții practicanți ai lui și să exersez varianta platonică, nu doar la nivel teoretic,
a iubirii filosofice pure, acea formă nealterată a simțirii în care instinctele
nu-și află locul dinaintea sau dinapoia trăirii.
Aici
nu este vorba de adulter sau preacurvie în sensul biblic, un sens de altfel insuficient
argumentat pentru a fi credibil. Aici este vorba de ceea ce pierdem, bucată cu
bucată din noi, vorbesc despre sexul liber ca despre o lepră a afectului, o metastază
neextripată a rațiunii.
Sunt adeptul a tot ceea ce este cât mai puțin alterat,
a tot ceea ce este autentic și cât mai aproape cu putință de originile umanității,
chiar dacă punctul de pornire ar fi nudul cuplului sedus de forme și teama
primei atingeri, Adam și Eva, etalonul naivității precare și duioase înainte de
căderea în plasa ingenuității șarpelui. Sexul lăsat liber prin piețe și la
tarabe nu ne îndobitocește mai mult decât suntem, doar ne elimină din tagma
celor care își arogă trăirile simple și umane cu care am fost înzestrați de la
născare, de la plânsul îndurerat și
înciudat al pruncului până la sfiala și suferința ratării primei iubiri. De aici
înainte sufletul se închide și se tratează cu indiferența ipocrită a masculului
alfa din turma bipedă și totul se reduce la instinct și la plăceri mărunte și
costisitoare (din toate punctele de vedere). Sunt adeptul instinctului doar
când este vorba de supraviețuire; ador să fiu animal atunci când sunt amenințat,
dar și mai mult ador revenirea la viață, la simțire și iertare.
Literatura
erotică este latura nevrotică a scriitorului/poetului ratat. Orice neîmplinire
și fantasmă se regăsește în fiecare sân pârguit de dorință, coapsă fierbinte
sau carne tremurândă, ăste toate ”uitate” intenționat între paginile unei
păduri neajunse încă hârtie, acele păduri bântuite în vremea pubertății de
falanga autorului tributar unor masturbări atroce, capabile să le răscolească
ceea ce ei numesc ființă, indiferent că suportă numele Bruckner, Coelho,
Miller, etc …
Pronografia
începe și se sfârșește în sălbăticie, locul unde instinctele nu și-au pierdut
puritatea, autenticitatea și veridicitatea, locul unde umanitatea visează să
ajungă prin erudiția laturii străine ei. Dar este bine că ea există, ea pornografia; prin comparația cu
ea, adepții și consecințele ei ne educă instinctele și însănătoșește ființa.
Mai
ador ceva … Emoția preludiului, șoapta sinceră și răsuflarea întretăiată a
lacrimii de după!...
Puritanismul
îmi este străin, dar ceea ce fac și trăiesc în intimidate este treaba mea. Când
literatura erotică, sexul liber și pronografia ne invadează mă simt trădat …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu