Oare ce îmi mai pot dori de la viaţă? Am făcut totul! Numai ceea ce mi-am dorit. Am atâtea păcate uitate în mine, încât Dumnezeu îşi fereşte privirea când mă uit spre cer să văd dacă va ploua. El a ales mai bine decât mine. El a ales să mă pedepsească lovind în cei pe care credem absurd că i-aş putea iubi, iar eu l-am pedepsit aberant ignorându-l. Ce demenţă mă defineşte astfel încât să cred că Lui i-ar putea păsa!? Pe amândoi ne defineşte laşitatea.
La mine se observă prin calitatea păcatului, care este cu atât mai definitoriu cu cât furia nejustificată uneori îmi animă acţiunile. Şi dacă mi-aş purta masca ignoranţei tot timpul, tot m-ar recunoaşte. Pe El îl defineşte prin atitudinea faţă de suferinţa semenilor. Am o certitudine în ceea ce mă priveşte şi El ştie. Şi dacă mi-ar lua ce am mai drag pe lumea asta tot nu m-ar corupe. Viaţa merge înainte, iar eu în căderile şi decăderile mele mă agăţ pervers de ea. Îmi place să mă târâi, precum şarpele care a schimbat destinele creaţiei Lui. Deţin înfăptuirea tuturor celor şapte păcate, iar cu toate acestea eu voi continua să le dublez, triplez sau să le repet exponenţial. La fiecare repetiţie voi fi mai vândut mediocrităţii mele, voi fi mai aproape de purgatoriu. Astfel nu voi da nimănui satisfacţie. Voi sta între lumi, spre disperarea Lui, acolo unde ajung cei nevinovaţi. Şi înainte de fatidica finalitate voi lua cu mine tot ce ne-a legat la iniţierea mea în viaţă. Asta ca să-i amintesc că mi-a dat drumul între semeni ca să simt suferinţa până în prăselele fiinţei mele, ca să devin modelul prin care să demonstreze semenilor că se poate supravieţui că o rană vie, oricât de infect ai fi. Un motiv în plus să cred că iadul nu există iar raiul este complet aseptic. Voi continua să păcătuiesc iubind ce-mi este interzis, să detest binele şi răul, să anulez adevărurile Lui prin minciunile mele, să-mi îmbrăţişez grotescul, să-mi educ defectele ... Recitindu-mi gândurile, tot ce gândesc îmi suna a rugăciune! O rugă pentru evadarea din suferinţă a celor pe care i-aş putea iubi. Mie îmi revine rugul. Oricum prefer să sfârşesc cenuşă. Nu aş accepta să locuiesc prin cimitire, să-i am vecini pe cei care sunt de neînlocuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu