Expresiile
afectului meu au rădăcini maligne. Se zvârcolesc tot mai adânc în mine,
iar rădăcinile sunt cristalizate pe fiecare fereastră prin care
sufletul meu comunică cu lumea. Tumoarea afectului am numit-o "atolul
suferinţelor". Am parte de un atol amorf care-mi ascunde lumina, care
îmi refuză aventura numită viaţă. De trebuinţă mi-ar fi soarele,
pământul şi dincolo de atol un suflet care mai are răbdare cu mine. Şi
dacă în loc de suflet am parte de un trup de femeie aievea, voi duce cu
mine gustul benign al atolului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu