Eu, decedatul făr' de rugă, făr' de cruce

La început a existat doar dorinţa. A urmat pasiunea. Apoi, suspiciunea. Apogeul a fost furia hranită de frustrări. Şi în final trădarea. Orice ai purta eşti stigmatizată să mă pierzi. Nuditatea ta perfectă ţi-a devenit spaţiul desfrâului interior, spaţiul închis şi pestilenţial al morţii la care am fost condamnat şi pe care ai blamat-o atunci când o implorai să te cunoască, să te identifice. Iar ea ţi-a refuzat totul pentru că nu erai pregatită.
Ceea ce am simţit, ceea ce ai simţit vom purta fiecare ca o "dulce" agonie. Eu voi uita. Tu te vei inspira din nefericirea ta, din amărăciunea mea.
Am să refuz orice participaţiune a sentimentelor mele, orice implicare. Îmi voi purta deşertăciunea cu demnitatea care mi-a mai rămas. Până când...
Până când voi putea să intorc privirea spre nebunia noastră fără de răspuns. Atunci când voi putea privi fără să mă mai simt. Fără să mai ştiu de existenţa ta.
Am consfinţit dezamăgirea din momentul întâlnirii noastre. M-am înţeles cu propriile simţăminte să nu trădez încrederea mea în mine, în tine , în noi, în ceilalţi. Dar am ales departe de ceea ce eram să iubesc şi să pierd. Sunt mai aproape ca niciodată de marele nimic. Am obosit să mai gândesc, să mai trăiesc, să mă târâi printre resturile rutinelor mele, ale tale. Am obosit să ignor. Nu mai pot! Trebuie să merg mai departe. Să ofer ce pot oferi. Să mă opresc la uşi dechise, primitoare. Acolo unde mirosul iernilor tale nu mai există.
Îmi este frig cum nu mi-a fost vreodată. Sunt aproape de criogenizarea inimii mele cu colţurile ei cu tot şi mi-e atât de frică că voi deveni ceea ce am dispreţuit o viaţă! Că voi ceda!
Tu, fără voinţă m-ai învăţat să fiu un simplu om să mă întorc la rădăcinile mediocrităţii mele. Să mă dentific, să mă reevaluez, să renunţ, să am puterea să renunţ la tot fără setimentul regretului. Fără să mai existe temeri.
M-ai învăţat ce înseamnă laşitatea. Eu care nu ştiam ce înseamnă a renunţa, a fugi. Sunt declarat în faţa existenţei mele, perdantul veşnic al propriei persoane, cel care accepta nimicul, cel care îl ridică la rangul de existenţă.
Nu îţi reproşez nimic. Nu meriţi nici asta. Te meriţi pe deplin! Ţie iţi va fi cel mai bine cu tine şi eu am acceptat asta! Iar eu intrusul ţi-am declinat oferta.
Ţi-ai rezervat pe viaţă un loc în cimitirul iubirilor mele. De aici nu vei mai ieşi şi din nefericire nu te va mai vizita nimeni. Nu vei primi nici flori. Nici o lumânare nu iţi va lumina drumul către inima mea. Dar ştiu că această apocalipsă îţi convine de minune. Aici te-ai nascut! Aici vei ceda definitiv!