luni, 4 iulie 2011

Destin/"Dacă nu te-aş fi cunoscut mi-ar fi fost dor de tine"


 
Se trezi destul de târziu. Undeva, în jurul amiezii. Se gândise la tot trecutul lui, la tot ceea ce îşi refuzase, la ideea de acceptare, la ceea ce devenise. Privi în jur şi încercă să afle motivul semiobscurităţii. Îşi veghease toată ziua şi toată noaptea gândurile încercând o ultimă analiză. Era la o răscruce de drumuri. Ştia asta.
Niciodată nu-i fusese atât de teamă. Înainte de a reuşi să adoarmă luase decizia. Acum, privindu-se în oglindă, nu mai era sigur de nimic. Dar ştia că se hotărâse. Priveghiul gândurilor îl determinau să nu dea înapoi de la ce hotărâse. Şi mai presus de asta, să nu renunţe la nimic din ceea ce hotărâse. Întors în cameră îşi alese din garderobă exact ceea ce îi era necesar. Restul rămânea proprietarului laolaltă cu trecutul lui. Îi va lăsa un bilet în care va specifica cu titlu "testamentar" totul. Banii datoraţi vor aştepta pe masă iar cheile în poştă. Ţinuta era complet nouă. Era o provocare. Un alt început. Al câtelea oare? Mai conta? În mod normal ar fi trebuit să conteze, pentru că identificase deja-vu-ul. Era foarte puternic şi suficient de ambiţios încât să provoace al III-lea război mondial dacă considera el că este necesar. Dar lui nu-i plăceau războaiele. Nici bătăliile. Doar strategiile lor. Le aplica în luptele personale. Îşi comandă un taxi. Fixase în istoria zidurilor camerei o ultimã privire, fără regrete, doar cu dispreţ la adresa trecutului. Avea pe umăr o geantă mică de voiaj, curajul şi riscurile zilei de mâine în minte şi ironia deciziilor lui în privire. "Uită" cheile în poştă şi ieşi din bloc. În blocul din faţă, vecina de la patru completa ca de obicei peisajul. Zâmbi. Îi cunoştea trupul. Se avuseseră cândva reciproc, până când ea renunţase. Motivul? Ea iubea monogamia, el nu credea în unicitate şi rebel cum se autodefinise nu credea în rezistenţa în timp a relaţiilor. Iubise fiecare femeie care îi mângîiase părul, fiecare femeie care îl primise la ea, fiecare femeie care i se dăruise. Amintirile era tot ce mai aveau în comun. Amintirile preţuiau în tăcere ceea ce el refuza cu încăpăţânare sã recunoscă. Implicarea lui, care era mai adâncă cu fiecare alt început. El minţea de fiecare dată şi ele ştiau asta. Era unul din motivele pentru care nu rămăsese blocat într-o relaţie. Se urcă în taxi şi dădu comanda, "în lume - via gară". Acolo îl aşteptau şinele dilatate şi îndreptate spre destinaţii improvizate, vagoanele cu poveştile lor vesele şi triste deopotrivã şi locomotivele care erau mânuite de mecanici mereu pe drumuri, mereu încruntaţi de incertitudinile adulterelor închipuite ale soţiilor rămase acasă. Încântat de ideea unui alt început - sperând la o următoare haltă - se va urca în prima garnitură care se va opri. Se va urca şi se va opri la capăt de linie. Sau poate unde îi va place gara. Nu mai conta nimic, decât că pleacă. Îşi contura destinul! "Acceptã aventurierul din tine" îşi spuse. Nici bilet nu avea. Aşezat pe o bancută de pe peronul gării începu sã urmărească ficare curbă care desenau trupurile feminine aflate pe peron. Era surprins de zâmbetul care îi domina chipul. Zâmbea la gândul că vreo splendidã făpturã coborâtă din primul tren sosit să nu îl determine să facã cale întoarsă. Şi asta numai din dorinţa absurdă de a-i redefini şi ei destinul. Era plin de patos. Numai cei care nu-l cunoscuseră nu ştiau asta. Dar mai ales ele, aflau în cele din urmă. Dar, mult prea târziu.
Se auzi un şuierat. Intrase pe linia doi, un accelerat. Nu scria destinaţia pe nici un vagon. Fără conotaţie, pentru că la un geam al vagonului care se prelingea prin faţa lui, doi ochi negrii îl fixau. Zâmbi acelor ochi care ulterior replicaseră printr-o arcuire a sprâncenelor. Un semn de nemulţumire al privirii care o trădase. Se urcă în vagonul stigmatizat şi se îndreptă spre compartimentul unde, spera el, îl aştepta aventura. Era plin de forţă, de dorinţă. Era în pragul unui alt început. Unui alt eşec. Dar numai el conştientiza asta. Se acceptase de mult, dar îl persecuta iluzia că el îşi alege destinul. Deschise uşa compartimentului şi intră. Afarã îl pândea umbra trecutului. De aici se reia deja-vu-ul. Destinul lui, primea o nouă identitate interferând cu ceea îi oferea drumul. O destinaţie decisă de temeri. Aceleaşi temeri care l-au condamnat la singurătate, care au ucis defularea sentimentelor.
Avea în faţă pribegia. Şi singurătatea...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu