duminică, 23 februarie 2020

Ireversibil



Lumea mea se rezumă acum la un colț de stradă.
Acolo te-am văzut pentru ultima oară,
acolo te-am întâlnit
și în tot acest timp, între început și sfârșit,
mi-am mutat sufletul în mijlocul unei lumi
care privește mirată silueta unui suflet abandonat
care strânge la piept fotografia unei iubiri  pierdute.
Nici vântul, nici ploaia sau arșița nu-l clintesc;
el așteaptă, el te așteaptă să apari
din mulțimea care reclamă abandonul.
Tu vii și pleci;
te văd mereu înghesuită de pașii mici sau mari
care traversează grăbiți colțul nostru,
dar pașii tăi nu opresc
să-i dea măcar un ort vântului,
sau ploii,
sau arșiței,
ca să mă alunge.
M-am convins că dragostea nu merge niciodată până la capăt,
că două suflete nu-și pot potrivii pașii
pe același colț de stradă,
pentru că vântul,
ploaia.
arșița,
își vor disputa mereu acel colț de stradă,
indiferent de sufletul abandonat care-l ocupă.
Trebuie să mă ridic,
trebuie să plec,
trebuie să-mi găsesc un loc unde culorile devin una singură,
locul unde vântul, ploaia și arșița
nu-și mai dispută cadența pașilor.
Curând, o femeie în negru va evacua colțul străzii,
tu vii și pleci,
iar vântul va câștiga disputa
plimbând pe străzile din jur
amintirea ta…