miercuri, 29 octombrie 2014

Amurgul inocenței...


... nu am în gânduri cea personală. Nu mă refer nici la inocența ăstei lumi, căci ea lipsește cu desăvârșire în exprimarea incoerentă a grandorii de care suntem capabili.
         Efortul răscolirii memoriei în ceea ce privește ultima inocență personală este complet inutil. Educația spartană de care am avut parte m-a învățat despre slăbiciune enorm și astfel orice inocență posibilă m-a aplecat spre o rușinare cumplită. Niciodată nu mi-a fost clar în vremea copilăriei de ce mă pot jena mai mult, de ceea ce sunt sau ceea ce doresc a fi, a deveni. Într-un târziu m-am înțeles și în cele din urmă am ales a deveni, pentru a putea spune acum fără afrontul regretelor, eu sunt; și-mi folosește enorm acest eu sunt.
         Umanitatea nu va folosi niciodată la vederea propria ei inocență, cea individuală, în schimb va abuza de inocența celorlalți, celor care se deconspiră. Maturitatea bolnăvicioasă a societății s-a construit pe amurgul inocenților. Nici măcar disperarea nu mai deține vreun drept asupra inocenței fiindcă cei care-și strigă disperarea, în fapt își declamă neputința.
         Unde mai putem afla inocența?! În care firi ea se manifestă? Mi-e clar că mi-s în dor de ceva asemeni sincerității brute, acea atitudine care acceptă orice supliciu de dragul adevărului, ori de dragul sublimului unei trăiri. Naivii poartă rămășițe ale inocenței. Poate cea mai răspândită formă a ei o regăsim în cei atinși de fiorul îndrăgostelii. Abandonul ființial de care dau dovadă doar cei atinși de ireversibilitatea iubirii îmi vorbește despre inocența unui suflet care s-a căutat până atunci de dăruire. Cât de dragi îmi sunt cei care știu a iubi și o știu doar prin lipsa fricii de agonia ulterioară. Mi-e dor să-i privesc pe cei care se iubesc astfel, de cei care iubesc ca atare, cei care în acel prezent acceptă iubirea ca singura rațiune existențială. Undeva m-am pierdut de toate și de tot, atunci când mi-am declarat iubirea la obiecte pierdute și am declarat-o nulă ca identitate. Acesta este motivul pentru care iubirea, precum inocența, este ireversibilă.
         Dacă mi-ar fi în putințe m-aș visa în amurgul unei inocențe...
         ... însă, cei care-și păstrează nealterată inocența păcătuiesc prin decența infinitivului a fi...       

joi, 23 octombrie 2014

Păcatul baroc


Sublimu-i noțiune abstractă,
un mit pentru ce-i pământesc,
sunt viu în trăirea refractă
și-l știu doar atunci când iubesc!

Un flirt stă în mierea privirii
captiv în al genei cobor,
dorința-i în timpul murgirii,
când plâng posedat de-al tău dor;

pe buze te-atinge doar fraga,
în noapte un vis m-a corupt,
ești Venus scăldată în braga
ce-mi curge prin vene abrupt.

Și tihna rațiunii calmează
chemări răspicate din cord,
sărutul profund ne trădează
păcatul, comunul acord.

Preaplinul din sâni mă provoacă
la jocul erotic-nervos
și pofta stârnită mă-neacă,
te mușc, te posed - amoros.

Din coapse îmi faci colivie,
din pântec maree pornesc,
iubirea nu cere simbrie,
orgasme ne ard în firesc;

doar roua mă-mpinge departe,
și noaptea m-aduc înapoi,
iubirea-i păcatul de moarte,
baroc împărțit între noi. 

joi, 9 octombrie 2014

Orație nopții-n care mi-ai cedat



te-am cunoscut în drumul către casă
în parcul pașilor alienați de dor,
doar cu un zâmbet din al nimfei castă
m-ai prefăcut în gând rătăcitor;

n-am vrut să schimb o lume pentru tine,
dar m-am gândit că aș putea să-ncerc,
să te răpesc și-amanți printre ruine
să ne cunune preotul luperc.

te-ai oferit în noaptea făr' de lună
eu te-am primit avid de sânge ferm,
căci m-ai extras din amăgirii urnă
și-ai luat asupra-ți ultimul blestem;

în prima noapte, cea cu luna plină
îți voi ceda din suflet în final
și părăsindu-te lipsit de vină,
mă-ntorc la drum, la dor și la banal...

miercuri, 8 octombrie 2014

Pentru că noaptea...



            ... e liniște; în aparența ei, totul se estompează și rezist mai ușor. Sunetele nopții sunt puține, însă foarte agresive; doar pașii celor care se strecoară în intimitatea celor ce sunt iubiți în taină sunt o reală primejdie, restul zgomotelor aparțin lumii și desfrâului ei. În noapte nu există decât nimicul și uneori, poate, scrâșnetul propriilor gânduri. Și pentru că ești doar tu și propria-ți respirație, totul tinde în percepție înspre vremelnic și incert.
         Există semeni care se tem de noapte și atunci când nu o pot evita, se caută de umbre, forțând în lipsa unei companii reale o conversație versatilă cu sinele. Nu au valoarea singurătății și nu o vor deține niciodată. Spaimele lor atrag nenorocirile și existența lor se duce ca atare. Îi poți găsi mereu în compania altor eșuați, unindu-și într-un efemer destinele neîmplinite. Soarele are valoare doar în seninul lumii și al vieții; și cât de rar li se-ntâmplă astfel de trăiri...
         Pentru cei aidoma mie, noaptea poate fi iluzia echilibrului perfect; uneori chiar trec dincolo de iluzie. Zgomotele rare și puternice pot impresiona doar liniștea coborâtă în noapte; pentru mine sunt naturalul unei revolte scăpate de sub controlul rațiunii ce domina un spirit răvășit complet, apropiat delirului. De aceea trec pe lângă ele și mă strecor călare pe prietena mea umbra, cea care nu se îndoaie niciodată sub corvoada agitației gândurilor mele și nici nu se teme de fulgerele stârnite de turnirul rațiune-afect. Toate se confundă în mine amestecându-se, de la rumoarea gândurilor până la apăsarea amorfă a pașilor, sunt un fluid coerent supus concentrației perfecte echilibrului. Mi-e bine în taină și-n afara ei. Și da! Prefer soarele dinapoia norilor sau ceții, doar așa pot fi priviți corect oamenii...       

marți, 7 octombrie 2014

Odă anticei iubiri



Din carul alegoric te ridică
să-i dai ofrandă zeului zelos,
nu-ți da iubirea asului de pică
norocul stă pe aripi de-albatros;

dă-mi mie carnea ta vestală
și te păstrează-n spirit pentru zei,
purtat de drag în lupta inegală
m-arunc de viu în gropile cu lei.

cu sângele ce curge cruță-ți setea
și te-mbăiază până la sfârșit
în mistică voi fi pecetea
pe taina celor care te-au iubit;

si nimeni n-a știut să te adore
căci fost-am primu-n toate și-n exil,
tu pentru mine-ai fost Pandore
și te-am pierdut într-un fragil... 

Orele târzii



A mai trecut o oră de când te tot aștept,
pe lângă alte zile pe care le regret,
poate vor trece alte până tu ai să vii,
mimic nu ne desparte, nici orele târzii;

toți știm că timpul trece și nu-l putem opri,
ratăm încă o noapte cu orele-i târzii?!
ca să rezist iluziei și zilei cu fobii
hrănește-mă cu eros, în orele târzii.

'mi-aprind înc-o țigară, bifez încă o zi
din calendarul vieții cu ani și nopți târzii;
un orologiu-mi strigă: ”intrăm în altă zi!”,
s-a stins iubirea noastră, din orele târzii?!

nici nu mai am răbdare să mai aștept o zi,
să mă-nvelesc cu noaptea și orele-i târzii,
nici nu mai am putere să te aștept să vii,
prefer altă planetă cu orele-i târzii...

joi, 2 octombrie 2014

Rămășițele zilei (II)



           Nu știu cum le-o fi altora, dar mie începe a-mi ajunge. Ziua de ieri, 1 octombrie, a fost o zi cât pentru o lună. Bine, trebuie să recunosc că a început frumos. Rutina matinalului Realitatea FM, pe care-l realizez cu Novăcescul Istoricul, a fost surpată de prezența în studio, în calitate de invitat, a maestrului Marcel Iureș. 90 de minute de un altfel de spectacol al vieții, o lecție a echilibrului supus efortului. ”Pentru orice trebuie un efort!” este lozinca maestrului. Oricum, incomparabil a fost altceva. Am fost un răsfățat al sorții; și cum soarta nu rămâne datoare, în sfârșitul ei s-a răzbunat cu mici șicane.
         Pentru prima dată în acest an întârzii în radio peste măsură. Treburi mărunte de aranjat, din punct de vedere tehnic, pentru că vine vremea campaniei electorale. Ora 15.00 mă dă afară din radio și adio muncă de birou dincolo. Nu mai este loc de nimic și sincer, e ceva vreme de când nu m-am mai simțit atât de obosit. Mă târâi către mașină și de acolo către casă, pentru că trupu-mi cere ceva ce aduce cu un abandon. Încerc odihna și fără fala unei reușite mă îndrept spre Berăria Culturală a Novăcescului, unde sunt invitat la o dezbatere cu tema ”jurnaliști vs propagandiști”. Sunt praf, dar am promis și basta. În drum culeg un bun prieten și ajung cu 20 de minute înainte de ora stabilită, 19.00. Reflexul dialogului și experiența de jurnalist radio nu mă trădează și ies onorabil (zic eu, sic!) din această expediție între oameni interesanți, în majoritatea lor covârșitoare, frumoși. Ora 22.00 mă prinde cu un alt bun prieten într-o discuție vis-a-vis de un proiect personal de-al amicului. Mă rog..., la ora 23.00 vreau acasă, vreau să mă relaxez, să încerc să mai scriu ceva, în pofida oboselii. ei, na! De acum începe nebunia...
         În drum spre casă mă opresc în benzinărie să alimentez. Doresc să plătesc și îmi este refuzat cardul. Mă legitimez, las buletinul gaj și fug la bancă în Zorilor. Bancomatele, două la număr, scoase temporar din funcțiune. Cobor în centru, rezolv problema și revin în benzinărie. Sunt fără tutun și asta impune o achiziție în regim de urgență. Fumez Djarum, dar ele se găsesc doar în două magazine: InMedio și Top Drinks. În benzinării găsesc doar substitutul, respectiv Sunday Fantasy. Dracu să le ia de țigări! Nu au cei din shop-ul benzinăriei, așa că mă urc abătut în mașină și țâști în centru. La Top Drinks pentru mine aveau doar ”pofta-n cui”! În gândurile mele, mă descarc birjărește și mă îndrept spre benzinăria Mol de pe Dorobanților. Închis pentru controlul stocurilor în cumpăna nopții. Urmează OMV Mărăști. De ce ar fi ei mai deschiși?! Nop! Fuck! Adresez o întrebare: în cât timp îmi pot lua un pachet de țigări?Primesc un răspuns orgasmic, doar pentru nervii mei excitați la maxim: aproximativ 20 de minute, sper, pentru că este prima mea tură de noapte.În regulă!... Renunț să aștept și mă îndrept spre benzinăriile din partea superioară a Căii Turzii. Închis și acolo, liberi ca pasărea cerului doar eu și curvele care-și fac veacul în căutarea mosorului Ariadnei, cel care le poate transforma în cenușărese. În cele din urmă, găsesc stația Mol deschisă. mi se schimbă norocul, pentru că acolo găsesc Sunday Fantasy. Este ultimul pachet și norocul meu, pentru noua zi, cea de azi, va fi ghinionul unui dependent de vicii, aidoma mie, despre care gândesc pozitiv și mi-l doresc naiv mai echilibrat decât mine. Mă rog... uneori am impresia că toți sunteți mai echilibrați decât mine. Trebuie să fac sensul giratoriu de la intrarea în cartierul Bună Ziua, pentru a ajunge acasă. Ajung și la destinație, după încă 15 minute de amestecat în motorină și mda!!!... Morții mamii ei de viață! A început studenția! Au revenit la mine în bloc, studenții la medicină. Mai ales vajnicii arabi, care învață medicina pe viu jucându-se de-a doctorul orl-ist prin apartamente, ascultând muzică și conversându-se cu cât mai mulți decibeli cu putință. V-ați dat seama, nu? Nu găsesc loc de parcare. Îmi jur că o să chem Poliția. M-am săturat de nesimțirea lor și a unor vecini, care deși au parcarea achiziționată în parcarea subterană, din magica lene, parchează tot în fața blocului. Mi-am jurat că va urma curând o mică execuție publică; fiți convinși că veți afla despre asta la momentul întâmplării, căci nervii mei stau să cedeze și nesimțirea trebuie cumva corectată, amendată. Reușesc să parchez undeva, cumva, stilul OZN cu roțile suspendate pe borduri supradimensionate și rupte. Sincer?!... chiar dacă dezamăgesc, mai trag o tură de sudălmi, cele mai îngrozitoare posibil. Închipuiți-vă singuri cum sună asta, folosiți-vă imaginația!
         Aproape de unu dimineața intru în casă. Acum este trecut de ora doi și eu defulez ca să mă pot odihni, căci dimineață la 5.30 trag de mine și de carnea-mi, pentru ca la 7.00 să fiu veselul de servici pe FM. Ce fain! Și mă întreb, și vă întreb: ce să-i mai fac eu zilei ca să fie mai generoasă cu mine?!
         Reverență vouă, dintr-un nor de praf care mă cocoșează...

http://ziuadecj.realitatea.net/cultura/incursiune-in-viata-lui-marcel-iures-interviu-audio-de-exceptie--131142.html
la acest link puteți asculta interviul cu Marcel Iureș