sâmbătă, 29 iulie 2017

Confesiune


Senzația unei căderi ireversibile.
La capătul ei mă așteaptă nimicul!
La căpătâiul meu dușmanii gândesc mai mult
la iertarea păcatelor lor
decât la iertarea păcatelor mele!
Pentru că niciodată nu am fost un bun creștin
mi-am amânat toate mărturisirile.
Pașii mei mărunți mă târâie spre viața de apoi...
Mai este timp pentru o singură confesiune.
Sfidez răbdarea Dumnezeului nostru;
îmi asum o singură vină,
o singură traumă,
o singură bucurie:
viul sangvin, perpetuu, organic
al aceluiași te iubesc!
Pentru mine te iubesc nu are trecut și viitor,
se conjugă doar la prezent!... și pașii mei mărunți
întăresc senzația căderii libere... 

joi, 6 iulie 2017

Paradoxul ”noi”



Apuse, răpuse și duse
mi-s toate gândurile despre tine.
MintO clepsidră încă-mi măsoară timpul neuitării!...
Distanțe, speranțe sunt gloanțe
și ele sfărâmă scutul uitării promise.
Din nou, mint! O simplă rătăcire în amintirea ta mă poate ucide!...
Pasiunea răspune acțiunea
și-n mine odihnește legiunea osândiților la iubire.
Iarăși mint! Niciun trup nu așteaptă odihna sângelui!...
Candoare, o floare, din mare,
pentru cei ce mai sunt se ridică din valuri un soare.
O ultimă mințire! Captivă-i pe Marte o moarte!...

Un adevăr!
Orice clepsidră poate rătăci timpul osândiților la iubire
amânând exilul pe Marte!...