miercuri, 21 noiembrie 2012

Poate eu, poate tu




Poate eu, poate tu, umblăm singuri prin lume
căutând pe pământ a iubirilor urme,
inconștienți în neant însetați de lumină
poate tu, poate eu, vinovați fără vină,

poate eu, poate tu, avem suflet ruină,
exilați înspre iad suntem trupuri rugină,
nu cerșim mai nimic, nici măcar îndurare
poate tu, poate eu, nu simțim ce mai doare,


poate eu, poate tu, am aflat ce-i păcatul
prea târziu, nu avem cum desface lăcatul
pus de viața în noi de nevoi și-amăgire
poate tu, poate eu, suferim prin sortire. 

Poate eu, poate tu, umblăm singuri prin lume
căutând pe pământ ale șarpelui urme,
ne iubisem cândva pe o laviță veche
poate tu, poate eu, suntem suflet pereche.



Dacă ...

... dacă pe moment nu-mi vine a nimic, nici măcar a scrie sau citi, măcar să am răbdare să ascult ...


marți, 13 noiembrie 2012

Captiv într-un destin între sacru și păgân




Este puțin ciudat pentru un veșnic nemulțumit și gânditor, precum unul ca mine, să trăiești cu conștiința că exiști. A mă accepta contemporan ăstei lumi, pentru mine este un fel de provocare demiurgică, acel perpetuum mobile aferent supraviețuirii. Cum oare mă pot adapta lipsei de rigoare emanată de respirația greoaie a umaniății, când mă știu tributar prejudecăților și încorsetat în principii? A le avea pe ambele este ca și cum ai trăi iadul și raiul deopotrivă. A fi educat înseamnă a-ți însuși principiile cu care ai scăpat din casa părintească; a fi erudit presupune și perpetuarea acelui proces autodidactic, prin care teoria se regăsește în cele din urmă în practica acțiunilor noastre.
Sunt multe care mă nefericesc la mine, dar mereu mă opresc la limite. Mă obsedează lipsa iluziilor și a speranței; sub acest asediu continuu al rațiunii și conștiinței singura armă care mă reprezintă este sinceritatea. Dar, ce poate face sinceritatea într-o lume în care absurdul, minciuna și fariseismul domină? Nimic. Nici măcar nu poate fi recunoscută. Sunt un anonim între maniaco-depresivii care se mișcă în deplina libertate prost înțeleasă și aplicată ăstei lumi. Eu mă declar un spirit liber, dar sunt un biet captiv care atunci când întinde mâna să ajute, pentru a nu fi perceput ca cerșetor trebuie să mintă. Cum putem elimina paradoxul “a fi sincer trăind în minciună” decât insistând pe zicala “cea mai bună minciună este adevărul”!?