duminică, 7 octombrie 2012

Păcatul iubirii




Păcatul iubirii stigmat mi-e în oase,
prin vene îmi curge veninul de Evă
mă afli prin piețe, azile și case
Geneza mi-e mama, pământul mi-e sevă.

Se poartă prin lume războaiele surde,
sirene anunță decesul iubirii
păvaza mi-e trupul zeițelor nude
căci rană mi-e ființa supusă robirii;

prin rugă mă zbat să trec în neființă,
să uit despre toate și tot ce-am iubit
pârjolul din mine îi dor și dorință
îți las amintire un suflet ciobit.




marți, 2 octombrie 2012

Vidul (III)




Motto: “ De ce îi este omului de astăzi?
    De iubire și de sens
                          Nicolae Steinhard


Nu-mi mai este de nimic…
Nici platitudinea nu mai are gustul searbăd al rutinei. Nici un mister nu mi se relevă dincolo de cortina ăstei lumi. Dramele semenilor sunt perfect identice și lasă aceleași urme de soi; chipuri sculptate în lutul resemnării. Niciuna din formele pe care le poate întruchipa tristețea nu-mi pare autentică. Orice s-ar pierde prin trăirea vieții nu-i este de suficiență agoniei pentru a-mi oferi o zvâcnire a tâmplei. Ceea ce umanității aduce a compasiune mie îmi seamănă unui adulter consimțit cu moartea. Orice trădare merită nepedepsită atunci când prin dezgust și nevoia de răzbunare ne trezește la viață. Ofer toate frunzele aflate în agonia toamnei pentru un licăr de viață în păsări și semeni, pentru ca fiece asfințiț să aibe un rost, pentru ca cenușa să-mi fie judecată în înaltul cerului sau măcar pe cupola lumii!
Ciudat cât de mult îmi place toamna și ploaia și vântul și gândul că …
… nu-mi mai este de nimic …