duminică, 19 ianuarie 2014

Vicisitudine


Să avem parte de atâta hazard în astă viață încât să o renegăm? În fapt renegarea este forma prin care refuzăm provocările, prin care ne etalăm temerile. Mă depășește mai mereu atitudinea revoltată a celor resemnați. Realizez paradoxul revoltă în resemnare. Fac referire la revolta neputinței, acea tânguire conformă cu neajunsurile pricinuite de lipsa implicării. Vrem cu putința neputinței, cu teama învinsului dinainte, cu perversitatea unei lașități ascunse; vrem totul doar prin implicarea umbrei.  
Cunoașterea presupune foarte multe experiențe. Nu este îndeajuns să citim despre reușitele sau eșecurile altora, nici să aplicăm aidoma pașii existențiali ai unor predecesori versați. Asumarea în empiric este totul; asumarea presupune gândirea spre previziune și preîntâmpinare a evenimentelor, iar trăirea depinde de pasiunea ca implicare în tot ceea ce presupune acțiune. Pentru a atinge cunoașterea necesară unei evoluții revelatoare avem nevoie de cauză și efectele ei, pornind de la cauze.
În general ne sunt pe plac riscurile care se presupun a fi minore, chiar de neglijat. Este oare acesta un motiv să nu ne temem de consecințe? Este mult mai simplu decât pare. Totul, dar absolut tot ce se petrece are consecințe doar în prezentul conștiinței, singura în starea de veghe permanentă. Raportându-ne inconștient doar la trebuințele firii, care ar fi motivul pentru care am lua în calcul reacția celorlalți? Aproape nimic nu se poate realiza în singurătate decât singurătatea însăși. Atunci, dacă tot suntem în contactul cu semenii și îi folosim în varii acțiuni, de ce trebuie să ne implicăm în trăirile lor, când abia suntem capabili în a ne ocupa de ale noastre? Suntem uneltele reciproce prin care ne rezolvăm problemele. Niciodată cele de viață și moarte, pentru că ele aparțin intimității, mă refer doar la cele simple, cele care oferă soluții imediate.
Nimeni nu a afirmat vreodată că viața este simplă, decât dacă este un prost superficial și artificial. Viața este ceea ce suntem în individual, iar în societatea viața este produsul interacțiunilor noastre, a contactelor umane pe care le deținem. Îmi place viața, dar fără implicarea majoră a semenilor. Îmi sunt de mare ajutor doar pentru a găsi raportul perfect dintre nefericirile lor existențiale. Orice existență în plusul conștiinței mele mă obligă. Detest să fiu obligat doar pentru că am conștiință, ceea ce înseamnă că există mereu riscul să-mi pese ...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu