Monolog netransfuzabil

          Sinele i-a refuzat raţiunii ferecarea porţilor. Nu am înţeles niciodată, când ieşind din mine şi asistam la dialogul răstit al sfintei mele treimi (afect-conştiinţă-raţiune), de ce nu le pot împăca. Să-mi fie un perpetuum de trebuinţă în a investi oarecum în semeni, a-i proteja de neputinţa lor!? Dacă lor nu le pasă, eu de ce aş schimba asta? Trăirile mele intense le-am deferit tuturor, fără a mă gândi vreodată la consecinţe. Nu mi-s curios de accepţiunea sau respingerea comunitară, sunt mai mult decât ceea ce semenii ar numi egoism, sunt aplicat pe ideea de sacrificiu. Nici raţiunea nu-mi mai poate oferi explicaţii pentru unele gesturi sau fapte, dar acesta mi-s din construcţia lumii, astfel m-am edificat după implicare.
          Sunt conştient de haosul din jurul meu. Îl am în simţirea cotidiană şi îl respir anevoios, doar pentru că mi-e de obligaţie dinaintea normalităţii. Stranie lighioană mai sunt din momentul în care caut să sistematizez acest haos, să-i găsesc şi construiesc tot soiul de formule şi soluţii pentru a-i rezista, pentru a-i tranzita existenţa. Mi-am extras din măduva conştiinţei un soi de elixir care mă ajută în momentele de depresie însămânţate în mine de semeni, cum altfel decât prin faptele lor reprobabile. În timp ce tu prestând pe scena vieţii participi la arta grotescului spectacular al lumii, eu am reuşit să ies de pe scenă, să privesc din culise şi să înţeleg. Am devenit un soi de regizor la scară mică şi am început doar cu ceea ce simt că merită. Investiţiile mele sunt mici, din ce în ce mai puţine şi din acest motiv tot mai adânci. Aceleaşi acţiuni justifică şi erorile tot mai puţine. 
         Rogu-vă, nu-mi testaţi rezistenţa la reacţiunile voastre nepotrivite vis-a-vis de gândurile mele. Puteam să aleg calea simplă şi să mă înregimentez armatei umanităţii, să fiu fidel inutilităţii şi să depun jurământ de credinţă superficialităţii şi prostiei. Majoritatea aţi ales calea simplă. Ştiţi ce aţi ratat? Toată voluptatea interioară ăstei lumi, care niciodată nu se asortează micilor roluri, ori figuranţilor. Aţi ignorat frumuseţea voastră, reţetarul sănătăţii voastre, îndrumarul existenţial şi harta spre paradis. Nu sunteţi singuri. Ca mine mai sunt câţiva dispuşi la (inutilul dar asumatul) sacrificiu; mai important în a-i găsi ar fi identificarea altora printre voi. Uneori mi-e dor de voi, dar niciodată cum îmi e de mine ...