Finitudine

Nu mai simt nimic! În ultima vreme le-am amestecat pe toate anapoda: trăiri, rațiuni, simțiri, trebuințe, banal, diurne, nopți. Sunt vidat pe de-a-ntregul. Citesc, vizionez filme, scriu. Mă preocupă ocultismul ca și studiu; nimic periculos sau mai mult decât până acum. Am dat la spate orice complicație. Nu mă irită riscurile, mă irită lipsa pasiunii în acțiune. De două zile sunt precum un mort-viu. Nu-mi este nimic de trebuință, nu-mi lipsește nimic, nu-mi ajunge nimic.

Sunt om, deși nu-mi place această sintagmă. În consecință sunt supus erorilor și dețin limite. Nu cred că a sosit clipa remarcării lor; mai degrabă mi-ar fi de utilitate o pauză de viață, de semeni, de gânduri, de conversații, de banal, de la implicare. Nu există vinovați în astă stare, există doar posibile victime dacă se va insista în acostarea mea. Doar eu mi-s responsabil de acest abrupt, acest condescendent inutil.

Acum sunt fără soluții. Nu sunt în căutarea lor. În real, nu mă aflu în căutarea a ceva sau cuiva. Probabilitatea unei oboseli există, dar mai degrabă mă gândesc la dezamăgirile din ultima perioadă. Prea mult patos și implicare în acțiuni și persoane fără viitor. Din nou îmi spun că vina îmi aparține exclusiv. Semenii dau și își oferă cât le stă în putințe. Am învățat la timp că niciodată dragostea cu de-a sila nu-i cu putință sau de rezistență în timp. Generozitatea este o pedeapsă cu consecințe devastatoare. Generozitatea este una din marile mele ”calități”; dacă nu o voi gestiona cu atenție risc schimbarea (fila) cu (miza) păstrând terminația ”ntrop”. Și pentru ce?! Niciodată nu am avut pretenția unei reciprocități sau măcar a mulțumescului adiacent unei bune creșteri, dar în ultima vreme s-a dus dracului și respectul pe care îl primeam, chiar fie el în doze mici.

Nu iau măsuri extreme, nici măcar măsuri (simplu). Încerc să mă iau pe mine de toartele sufletului și să mă scot înspre edificare. Ceva răbdare cu mine voi avea, suficient cât să revin la normalitatea cu care sunt obișnuit. Dacă acum mi-este dat să gust otrava din semeni și gesturile lor, atunci să-mi fie masa plină. Am antidotul oricărei otrăvuri umane, dar ceva simțire că nu este cu suficiență, există. Cu certitudine undeva s-a rupt ceva definitoriu în mine! Nici măcar tristețea mea provincială și arhicunoscută nu mă mai vrea. Om trăi și om vedea cât va staționa în mine astă finitudine. Voi da de știre vouă și cerului, atunci când ceva se va schimba ...