Extirpare

Și dacă în mine ar zace taina nemuririi, tot nu s-ar explica nevoia ăstei lumi de a mă știi captiv în lagărul ei existențial. Nu-i de nevroză planetară, dar de nevroză tot îi diagnosticul ăstei adicții. Respir tot mai greu între semeni; mi-e ca și cum în juru-mi se expiră sulf. Ceața crepusculară m-ar salva aparent de neliniștea din semeni; aparenta lor dependență îi determină să-mi deterioreze martiriul. Nimeni nu devine sfânt doar pentru că nu se descurcă cu propria-i ființialitate. Mai degrabă devine un imbecil sinistru, demn de alcovul unei domnițe violate în somnul nepașnic al lumii, de înșiși zeii Olimpului. Mi-aș dori o dispută încrâncenată pentru paternitatea bastardului din alcov, dar pentru ei este mai interesantă paternitatea zvârcolirilor mele; pentru asta și-au făcut oști din semeni și viața mi-a devenit un câmp de luptă.  

Mi-ar fi în simplitatea firii să abdic și să continui cu munca silnică datorată reeducării din lagăr, dar mie niciodată nu mi-a plăcut să îmi exist în simplitatea firii. Mi-s complicat pentru că în lipsa unor adevăruri certe, am fost nevoit să le descopăr și dacă erau ascunse prea bine în adâncul tinei, atunci să le inventez. Sunt produsul incestului afect-rațiune; liberului arbitru, spiritualitatea, i s-a făcut de  lehamite și m-a părăsit în singularitatea demiurgică. Cât de patetic poate fi Divinul, dacă-i este de trebuință fiece suflet scăpătat din lanțurile vieții?! Supraviețuitorii câștigă respectul plebei, și tot dintre ei se aleg formatorii curentelor filozofice existențiale. Ce neghiobie regăsesc în perpetuarea aprofundării absurdului. Viața este un absurd infinit, iar lagărul se prelungește în fiece vârf de stâncă, picur de apă și rouă, în fiece verde în care pulsează viul.

Mi-e nepermis un flirt cu doamna Moarte, iar ea a primit interdicție din partea tribunalului celest. Povestea cu ”fiecare-și cară crucea, căci nu este mai mult decât poate duce” este bârfa preferată a îngerilor; noi ne-am fi dorit să ne naștem cu toții cioplitori în lemn și piatră funerară pentru a ne ușura crucea sau a ne modifica în necrologul ei, data eliberării din lagăr. Evadările sunt pedepsite aspru, prin amenințarea cu iadul, o teamă nejustificată din moment ce canicula își revendică tot mai des verile existenței planetare. Mă voi păstra în veghea permanentă a câmpului de luptă și voi ucide cu bărbăție orice provocare vrăjmașă. Voi lăsă hoiturile să putrezească în inchiziția tutorelui pământ, până când eu personal voi deveni un abces supuros și zeii sau însuși Divinul, mă vor extirpa pentru prevenirea septicemiei universale ...