Să-mi fie sau nu!? ... de trebuinţa afectului mă interesez mai mult decât de cea a firii. Trecutul conţine solvenţe. Căile prin care îşi face simţit prezenţa sunt soiurile amintirilor; ele, amintitirle, conţin în doze incontrolabile grotescul şi o îngrijorătoare estetică a frumosului, regăsită în nostalgii. Bucuria unei revederi aparţine doar momentului primordial, apoi rutina prezentului se va impune. prezentul ne va sfida în permanenţă nevoile, durerile, adicţiile pentru că prezentului nu-i este necesar din noi mai mult decât suntem noi dispuşi să-i oferim. Clipa unui respiro. Mă aflu sub asediul unei stări de veghe în care orice trăire care mă traversează, va face obiectul unei disecţii cardinale.Toate sunt în firescul lor şi mă-ntreţin într-un soi de indecizie. Să risc sau nu!? Să mă permit într-o nouă geneză, într-un spaţiu afectiv lipsit de concretul unei dorinţe reale? A primi şi a dărui fără măsură nu sunt atribuţiile unei lucidităţi declarate şi arhirecunoscute. Să te inchizi de bunăvoie într-un suflet plăguit de un trecut recent şi fără perspectiva unei certitudini este identic unei sinucideri. Moartea în tine este mai preţioasă decât cea trupească; dintr-o astfel de finalitate nu-ţi mai rămâne decât a învăţa despre tine, dar pentru mine, cel care ştie despre viaţă atât cât şi-a permis a uita Dumnezeul, nu mai reprezintă decât o pierdere de vreme. Preţuiesc tot mai mult timpul care mi-a rămas şi dispreţuiesc în egală măsură soluţia regăsirii într-o irosire. Îmbrăcat în starea de veghe mi-e de un relativ bine; mă bucură că dinspre onestitatea firii nu mă întâmpină remuşcarea anticipată a unei posibile ratări ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu