luni, 13 ianuarie 2014

Lasă-mă și nu mă lasă ...


Te-am construit în imaginația mea. Nu te-am inventat; te-am dedat înspre adopție. Te-am sedus, apoi iubit; am forțat prin adorație. Ți-am inventat o lume numai pentru tine. În ea regăsești tot timpul tău pierdut; timpul meu nu, pentru că nu-mi aparține. În lumea ta se întâmplă fericirea așa cum ne-am închipuit-o, la început în separație, într-un curând deloc târziu, cum am închipuit-o împreună. Prin tine am înțeles că cifra doi îmi este cea mai dragă; asta pentru că pornind de la totul se împarte și reciprocitate, am înțeles ce înseamnă puținul. Acum îmi este de trebuință vindecarea. Fără neant, dar cu sevraje. Cum altfel decât prin cuvinte!? ... și așezarea în și prin ele ...


Un comentariu:

  1. Ovidiu Cobaqlcescu13 ianuarie 2014, 21:11

    Cifra doi e doar o reflectie! E doar zero si unu! Ceea ce vine doar se pliaza spre zero sau unu! Deci doi, da? :)

    RăspundețiȘtergere