Lasă-mă și nu mă lasă ...

Te-am construit în imaginația mea. Nu te-am inventat; te-am dedat înspre adopție. Te-am sedus, apoi iubit; am forțat prin adorație. Ți-am inventat o lume numai pentru tine. În ea regăsești tot timpul tău pierdut; timpul meu nu, pentru că nu-mi aparține. În lumea ta se întâmplă fericirea așa cum ne-am închipuit-o, la început în separație, într-un curând deloc târziu, cum am închipuit-o împreună. Prin tine am înțeles că cifra doi îmi este cea mai dragă; asta pentru că pornind de la totul se împarte și reciprocitate, am înțeles ce înseamnă puținul. Acum îmi este de trebuință vindecarea. Fără neant, dar cu sevraje. Cum altfel decât prin cuvinte!? ... și așezarea în și prin ele ...