Vrere

Dacă mi-ar fi îndeajuns o singură tristețe, atunci acea tristețe ține de priceperea mea în ale semenilor. Mi-e plină ființa de poveștile vieții lor. Pe unii dintre ei am ajuns să-i cunosc multe peste autocunoașterea pe care, tot ei, o au la îndemână. În privire, gesturi și rostire, chiar și în minciună, omul mi se trădează. Mi se întâmplă, însă, arareori sentimentul deja-vu-ului; în cei mai sinceri și îndurerați, acele zvârcoliri evidente îmi reamintesc de mine, cel care eram în timpul inițierii. În momentul unei infinite tandrețuri mi-ar cădea bine a le împărtăși o trăire prin care să se identifice, însă sentimentul inutilității îmi acaparează dorința unei revelații. Căutările nu ar fi înspre folosul lor dacă se întâmplă un amestec al empiricului exersat de străini ai lumii lor. Sunt îndoieli în fiece căutare, dar nevoia cunoașterii și împlinirii unui răspuns poate genera grave erori în corectarea sinelui. Raiul și iadul sunt noțiuni diferite firilor înghesuite în acea zvârcolire; să ne fie de preferință doar starea nemulțumirii pornite din necunoaștere?! Câtă putere putem aloca unei vreri pentru împlinirea ei? Unde-i motivația stăruinței în absurdul superficialului? În vrerea mea s-a întâmplat bucuria rațiunii, și vrerea mea s-a împlinit prin argumentele ei. Orice dorință acordată după fiorul anarhiei niciodată nu va putea depăși stadiul unei iluzii obositoare, inevitabil cu aspirații spre a deveni obsesie. Îmi sunt dragi misterele nedeslușite ascunse în semeni, dar îmi este mai cu bucurie elucidarea lor și eliberarea din incertitudine. În vrerea mea am aflat despre lume infinit mai multe decât umanitatea, în vrerea ei, despre mine ...  

... vrerea făr' de voința împlinirii este doar un gând obosit prematur în devenire ...