Generozitate

Se impune o întrebare: suntem mai generoși cu sinele sau cu semenii? Într-o normalitate prima exprimare o are natura. În natura noastră egosimul ocupă un loc esențial. El conține parte conștiință, parte instinct de conservare, parte trebuința unui mai bine. În firescul firii ne preocupă mai mult decât orice propria persoană, implicit bunăstarea noastră. În esența ființei știm cu exactitate ceea ce ne este de trebuință și prin rațiune căpătăm metoda. Din acest punct începe diferențierea. Ne putem trata trebuințele cu indiferența bunului simț sau cu lipsa de scrupul a invidiei și egoismului.

Omul poate pune în aplicare cele mai atroce gânduri fără sentimentul remușcării, precum fiara dominată de instinctul supraviețuirii. În această situație putem vorbi despre o generozitate nemărginită față de sine, dar cu certitudine această generozitate nu este percepută ca atare nici măcar de subiectul în sine. Omul instictual nu se va putea privi dincolo de propria-i devenire, adică obiectul unui scop. Darwinistul nu-și va negocia niciodată virtuțile pentru că nu le deține. Sunt cei mai aplecați spre autodistrugere; nu aici este păcatul, ci în faptul că predispunerea lor spre distribuirea eșecului este inevitabilă.

Omul căutărilor, aplecat înspre aflarea propriei identități, este cel mai asumat. Atent la detalii, priceput în meșteșugirea unei rațiuni supuse logicii, el va știi să acorde atenția cuvenită celor cu care interacționează. Își poate negocia inclusiv umilința ori smerenia; se poate împăca cu eșecul dar și cu succesul, împărțind laurii prin știința aceleiași rațiuni. Nu va refuza nici o provocare care-l implică afectiv și mai ales rațional. Generozitatea lor este una firească, dar mereu în spatele acestei generozități se va afla și nevoia tacită a unei recunoașteri.

Omul spiritual se hrănește cu generozitate. Nici măcar sinele nu-i mai aparține. Singurii capabili de înțelegere și compasiune necondiționată, pentru că nu au niciun soi de așteptări. Nu emit judecăți și acuze; sunt capabili de iertare, acordând-o inclusiv fariseilor. Pot fi identificați adeseori cu conștiința. Impasibili în fața oricărei zvârcoliri și isterii, se autodepășesc anulându-și limitele.

Omul din mine nu are nimic în afara sinelui. În trecut instinctual, apoi robul căutărilor, în prezent dedicat concretului. Despre viitor nu risc verdicte, dar mă tem că niciodată spiritual ...