Ați vrea să fi trecut deja
săptămâna, nu? Și eu! Dar nici pe departe. Au trecut doar două zile de la
vizita inopinată a Ilincăi. Weekendul mi-a trecut relativ repejor, plasându-mă între
gânduri, bourbon și cafea. Este luni dimineața și începe o nouă săptămână în
care incertitudinea zilei de mâine impune ritmul. În dinamica prezentului, dacă
nu te încadrezi nu exiști. Am un proiect personal care-mi va ocupa mintea. Hm! De-ar
fi așa de simplu. Tot weekendul mi-a fost acaparat de ea. Aș fi ipocrit dacă nu
aș recunoaște că mă incită enorm această domniță. Frumusețea ei nu suportă
comentarii inutile; misterul acestei făpturi în schimb merită toată atenția mea
și mai ales discernământul meu. Sunt foarte greu de păcălit, aproape imposibil,
dar simt că Ilinca este un real pericol pentru orice luciditate versată, tocmai
pentru că deține știința autocontrolului și a mutării anticipate.
Sunt puțin mahmur! Nu din cauza
bourbonului pentru că nu exagerez niciodată cu alcoolul, din cauza muncii
minții. Am trăit în planul suspendat al rațiunii exersate, planul în care
carnea permite desprinderea sinelui, planul în care orice disecție se
realizează cu o estetică desăvârșită. Ar fi fost mult mai indicat să rătăcesc
în dorință, iluzii și speranță, dar toate ăstea m-au părăsit împreună cu prima
iubire. Se întâmpla în urmă cu 22 de ani și iată-mă acum în situația unei
răvășitoare similitudini. Mă frustrează faptul că identific aceste trăiri prin
prisma celor de acum 22 de ani. M-am educat frumos, îmi zic mereu, și credeam
că-mi este imposibil în a mă mai putea surprinde. Nu sunt un jucător de
blackjack ori de poker, deci nu risc inutil și nu cred în noroc; nici măcar în
mitul norocului creat de om, lui însuși. Dacă în mistică am afla realul cu
siguranță că Fiul nu-și accepta soarta și răstignirea ar fi fost doar un vis
ambiguu al Divinului, pe care nu l-am fi aflat niciodată, dar așa ...
Ia uite nebunule! Ce-ți mai
trece prin cap! ... Într-un moment al nopții m-a petrecut ideea cum că Ilinca
ar putea fi chiar schizofrenică. Imposibil! Este foarte adevărat că are foarte
mult curaj, chiar aș putea-o bănui de inconștiență pentru că s-ar putea gândi
doar la joacă în ceea ce mă privește, dar totuși am găsit câteva argumente în
favoarea ei. Le împărtășesc pentru că ele nu provoacă durerea mâinii care
scrie, a rațiunii care le-a găsit rostul sau a afectului care și-a dorit intens
să-i afle un rost în taina unei existențe. Greu să mă împac cu mine când mă
gândesc la ea ...
Revin! Argumente: știe despre
mine detalii care țin de esențial, cum beau cafeaua, cum reacționez la anumite
niveluri, ce admir la o femeie și ce mă provoacă. A pomenit de vreo două ori
despre scriitura mea. Cel mai sigur, fiind inteligentă pregătește ceva și mai
mult decât atât, am un ”feeling” că mă pregătește pe mine pentru ce va urma.
Este clar că-i sunt de nevoie, dar în care context, ori care nevoie? Sunt bărbat
și sunt naiv ca toți ceilalți cu ”trotineta” (mintea care pedalează agresiv) la
purtător, mai ales atunci când sunt sub asediul unei inteligențe rafinate și
vii; dacă mai adaug și că inteligența este ambalată într-un estetic devastator,
nu cred că mai suportă vreun comentariu. Senzația că și-a făcut temele în ceea
ce mă privește nu-mi dă pace. Nu voi proceda întocmai cu rugămintea ei din biletul
lăsat pe hol, căci nu mă știu a fi executor testamentar: ” PS: Te rog nu mă suna. Eu nu te voi suna.”. Și apoi ... ce-i cu
îmbrățișarea aceea? Un fel de te-aș lua în brațe, dar fără brațe căci m-ai
asociat Venusianei din Milo, sau te-aș săruta doar de la distanța pe care ai
impus-o între noi prin stinghereala ta, sau ți-aș atinge sufletul cu al meu,
doar după ce mi-l cedezi?! Doamne ce idiot sunt! Auzi la mine: te-aș lua în
brațe, te-aș săruta, ți-aș atinge sufletul ... Florineeeee! ... nu fi meduză de
munte că-i apa rece și nu te poți procrea!
Pun mâna pe telefon. M-am
decis. Voi afla mai multe despre ea și mă voi înființa în fața ușii ei; să
simtă și ea invazia unei rațiuni aplicată prin instincte. O să mă prefac sedus
și voi da și eu cu ea de Terra, exact cum a făcut ea cu mine. Dar de la mine
eleganță mai puțină sau deloc. Rânjesc perfid. Vocea din telefon îmi spune:
-
Oooo! Domnule jurnalist!... Vă salut! Cu ce vă pot ajuta?
-
Domnule președinte
vă contrasalut! Am nevoie de o informație și de
discreția dumneavoastră maximă.
-
Spuneți ...
-
Vineri seara am
fost la o sindrofie organizată de colegii dumneavoastră
de la clubul unde sunteți președinte. Am nevoie de
informații cu privire la o persoană care a fost prezentă acolo și care, după
cum am înțeles, vă ajută foarte mult în desfășurarea activității ONG-ului
dumneavoastră. Mă rog, nu al dumneavoastră, dar înțelegeți ce doresc să vă spun
...
-
Dacă-mi spuneți despre cine este vorba, încerc să vă
ajut. Despre cine-i
vorba?
-
Aveți o colegă la
club, o domnișoară foarte frumoasă. Mi-a oferit o carte
de vizită. Știu că o cheamă Ilinca B. Nu cred că nu ați
remarcat-o. Așa ceva nu poate fi ignorat ...
-
Așa ceva domnule Florin? Sau o astfel de persoană?Ilinca
ziceți ...
L-am simțit iritat de interesul meu, mai ales că mă
corectase în ultima abordare.
-
Puteți trece pe la mine pe la birou, ... să zicem în
30-40 de minute?
-
Evident că pot
domnule președinte. Râd și adaug: Poate ați uitat dar eu
pot orice. Mulțumesc. Ne vedem în 40 de minute. Toate
bune!
-
Sănătate, domnule dragă! ...
...
Fix după cele 40 de minute sunt în secretariatul președintelui. Secretara,
ca
de obicei, îmi zâmbește obraznic. Cândva ne-am tentat
reciproc, dar am devenit istorie înainte de a se întâmpla ceva. Dracu mai știe
de ce ... cert este că putea fi altfel. Dar este mai bine că nu s-a întâmplat
nimic, pentru că poate acum aș fi fost primit altfel. Sunt respectat, se mai
joacă ”tanti” de la secretariat când se plictisește, dar se joacă doar să-și
păstreze antrenamentul pentru următorii. O interesez exact cât o interesează cursele
de cămile și mie îmi este la fel de ”Scheiße Egal”! Telefonul țârâie și bruneta
cu sex appeal răspunde după care adaugă scurt: ”Am înțeles. Îl invit acum domnule președinte ...”. Închide, mă
privește și spune zâmbind formal:”Florin
poți intra. Îți aduc o cafea, un ceai sau o apă?” . ”O cafea, te rog ...” îi dau replica și instant am un deja-vu:” Tot așa
o bei, neagră, fără lapte și cu două plicuri de zahăr brun?” . dau din cap
aprobator în timp ce deschid ușa cabinetului.
-
Vă salut! Bine ați venit! Mă bucur să vă revăd! Luați
loc, vă rog!
-
Mulțumesc ... și mulțumesc și pentru invitația
de la evenimentul de
vineri ...
-
Și eu vă mulțumesc că ați venit. Încă nu am văzut
materialul
dumneavoastră
în presă, dar bănuiesc că va apărea zilele următoare. Spuneți-mi, vă rog, de ce
vă interesează Ilinca? Vă spun că sunt foarte curios! Am motivele mele!
-
Nu vă pot spune. Este o chestiune personală,
dar vă pot garanta că nu vă
afectează cu nimic, nici pe dumneavoastră, nici imaginea.
Este o chestiune pur personală și nu presupune lipsa respectului și a decenței pe
care eu le-am arătat mereu, mai ales atunci când a fost vorba despre femei.
-
Hm! Nu mă îndoiesc de onestitatea dumneavoastră, chiar
dacă în târg
se vorbesc
multe. Noi ne știm demult, dar aici nu cred că vă pot ajuta, dacă nu primesc
mai multe indicii! Îmi dați motivele și poate vă ajut! ...
-
Este o femeie
frumoasă. Este nevoie de mai mult?... Zâmbesc.
-
Da! Am nevoie de mult mai mult de atât!
-
Nu vă pot spune
nimic. Sincer. Doar că mă interesează foarte mult.
-
Dezvoltați ”foarte mult”!
-
Nu dezvolt nimic! ... ofer replica râzând.
Președintele era destul de
încrâncenat ...
Se lasă cu
tăceri provinciale. Secretara își vântură fizicul de amantă părăsită înspre
birou și-mi lasă cafeaua. Natural că ulterior: ”țâști” înspre secretariat ! Nu
zicem niciunul nimic. O liniște de puteai auzi musca excitându-se, asta dacă nu
ar fi fost iarnă și eram în plin sezonul înaripatelor zbârnâitoare.
-
Deci nu vreți ... rupe tăcerea președintele.
Zâmbind dau din cap dezaprobator.
-
Bine! Nu voi intra în detalii. O să fiu scurt. Ceea ce
veți auzi rămâne
aici. Sau mă
rog, între noi. Contez pe asta. Vă cunosc suficient.
Face o pauză. Își ia avânt cu o
puternică aspirație a aerului și se aruncă violent în discurs.
-
Florine, Ilinca este fata mea. Nu întreba nimic. Îți spun
eu. Nu este un
secret că
sunt la a doua căsătorie. Nici din prima și nici din a doua căsătorie nu am
nici un copil. Cu Maria, prima mea soție ne-am dorit enorm un copil. Nu am
reușit și atunci am decis să adoptăm o fetiță. Pe Ilinca am adoptat-o. Am adoptat-o
din același orfelinat unde ea lucrează acum. Ea a vrut așa. Acum este rândul
tău!
Sunt
perplex. No, asta nu mai este intrigă. De unde s-o mai apuc și pe asta?! Mintea
mea stă să crape. Neuronii se agită febril. Nu mă îngrijorează selecția pe care
trebuie să o fac pentru a evita un război inutil cu președintele, mă gândesc
deja că toată atenția mea nu este suficientă. Trebuie să fiu cel puțin dublat
în atenție. Musai să mă prepelesc pentru a-i da de cap ăstei încurcături.
Președintele nu glumește. Îi observ crisparea din colțul gurii. Trebuie cumva
să o dreg elegant.
Aleg să-i povestesc pozitivul din această poveste. Fără să
insist în detalii îi spun despre abordarea ei și despre faptul că dorea să mă
întâlnească pentru a-i face o favoare; specific că nu am amănunte despre favoarea
care-mi va fi solicitată și tocmai acesta este motivul pentru care doresc să o
contactez eu. Am grijă să-i spun omului că Ilinca m-a rugat să nu o contactez
eu până în weekendul ce va urma, dar inventez o plecare a mea din oraș în
weekend și astfel motivez graba mea. Nu cred că am fost crezut total, dar am
fost acceptat. Președintele îmi zâmbește ...
-
Cred că știu ce vrea de la tine Florine. Doar intuiesc,
dar nu cred că mă
înșel. Orfelinatul
este într-o comună aflată la 40 de km de Sibiu, în drumul spre Mediaș. Vorbesc
despre comuna Axente Sever. Pe timpul săptămânii locuiește acolo, la orfelinat,
iar în weekend stă la mama ei. Arareori la mine. Cum o cunosc eu, ți-aș sugera
să nu mergi în vizită în Axente Sever mai bine aștepți weekendul, dar nu-ți fac
eu programul. Oricum vei proceda, rugămintea mea este să fi potolit și atent.
Ilinca este un om special, deosebit. Nu ți-o spun ca tată, ți-o spun ca om. Nu
mă îngrijorez foarte tare pentru viitoarea voastră întâlnire, pentru că o
cunosc pe Ilinca, însă aș putea fi dacă mă gândesc la reputația ta. Rugămintea
mea este să fi atent și mai ales cuviincios ...
”Eu în
locul tău aș fi îngrijorat dacă aș știi că întâlnirea din weekend va fi la
mine. Dar tu nu ești pentru că nu ți-am spus. Să-ți spună ea, că eu nu am de
gând. În plus, chiar dacă nu-i fiica ta naturală, așchia nu sare departe de
trunchi ... de când naiba mă tutuiesc eu cu toată lumea? La ăștia tupeul este
tatuat in ADN-ul arborelui genealogic ... ”, îmi vorbesc eu, în gând.
-
Acum voi pleca,
domnule președinte. Mulțumesc pentru timpul acordat,
încredere și cafea. Nu în această ordine, dar mă gândesc
că ați înțeles ideea. O zi bună, domnule președinte.
-
Asemenea, domnule jurnalist! ...
În timp ce mă conducea ne strângem mâinile. Părăsesc instituția și mă
îndrept spre mașină. Deblochez închiderea centralizată,
deschid ușa și mă urc la volan. Nu stau prea mult pe gânduri. Calculez: Cluj-Teiuș
80 km, plus Teiuș-Blaj-Copșa Mică aproximativ 45 și Copșa Mică- Axente Sever 5
km; total 130 km și drumul între Copșa și Teiuș un drum al dracului de bun,
rupt tot. Praf să fie și tot mă duc. Povestea asta devine tot mai interesantă
...
La ieșirea
din Cluj, cobor privirea către locașul paharului din consolă. Zâmbesc frigid și
nevrotic. În drumul meu am făcut o oprire la Starbucks, de unde am achiziționat
o cafea neagră, îndulcită cu zahăr brun; normal că am luat și două pahare mici
și două paie. Prima variantă la care o voi provoca va fi varianta celor două
paie în paharul mare de cafea. Să dea circul să mă refuze la împărțeala
cafelei, că se coboară fulgerul ...
Zâmbesc
ușor pervers-satisfăcut și apăs fără milă accelerația ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu