Conversându-mă cu mine ... (II)

EU: Gânduri! Doar gânduri! ... și nici o direcție anume. Nimic de trebuință, nimic de asumat. Mă cuprinde priveliștea unei vaste plictiseli. Am încercat din toate câte ceva, în astă zi, și nimic ...

SUBCONŞTIENTUL: Înseamnă că nici azi nu-ți sunt de nici un folos! Cândva îmi vorbeai despre anularea mea, în perspectiva unei tardive încercări de redefinire. Nici atunci, ca și acum, nu prea erai în certitudine în ceea ce privește acțiunile tale imediate.

EU: Cuvinte! Doar cuvinte! Îmi sunt utile în mai toate înfățișările dinaintea vieții. Prin ele definesc stări, leg și dezleg relații, construiesc platformele atât de necesare punerii în practică a gândurilor, ideilor. Extremul inserat în rostiri apăsate; de asemenea irosiri în tandrețurile cărnii, ori în tăcerea nerostirilor justificate ...  

SUBCONŞTIENTUL: Stop! Oprește-te la stări! Ce sunt stările acestea, de fapt?

EU: ... Înainte mi-aș dori să termin. Cuvintele sunt atentatul la perfecțiunea liniștii. Cuvintele regăsite în rostiri, adună toate tonalitățile posibile. Îmi place enorm să-mi ascult semenii vorbind. Vocile trădează emoțiile sau lipsa ei. Vibrația corzilor vocale îmi spune despre trăirea din momentul exprimării. Calmul, furia, bucuria și tristețea, chiar și isteria sunt trădările afectului cel mai des întâlnite. Îmi place să simt omul când îmi vorbește. Îmi place adevărul din rostiri, sinceritatea unei dureri sau bucurii.

SUBCONŞTIENTUL: Aşa, şi ...? Ce sunt stările? La ce-ți folosește edificarea lor?

EU: Stările sunt precum focurile de armă. În manifestarea lor verbală și viscerală sunt adeseori zgomotoase. Și rănesc; sinele și pe ceilalți. Stările definesc omul în principialitatea lui. Îți spun despre rațiunea și sângele lui rece. Îți spun despre predispoziția afectului înspre adicțiile ”inimii”. Stările sunt însuși omul, în taina trăirilor lui. Stările sunt oglinda unei trăiri.

SUBCONŞTIENTUL: Orice trăire, orice emoție sunt procesate prin rațiune. Ce poate oglindi rațiunea?De câte ori nu m-ai pus în antiteză cu rațiunile tale? Tu știi despre războiul din tine doar din ceea ce ți-am spus eu. Uneori îmi vine să te cert, să-ți spun că nu te vei maturiza niciodată ...

EU: Adeseori m-ai mustrat. Mi-ai fost nădejde și deznădejde în situațiile contrare. Ai produs în mine crize ireparabile în varii momente. Te-am ucis și reînviat! ... sau ai fost tu superioară oricărei logici ori rațiuni. Îmi stai în sângele latent și mă ameninți în restriștea ființială. Și pentru ce?! Datorită existenței tale, prezenței tale, sunt cea mai conflictuală persoană pe care o cunosc. Tu nu muști până la sângerare, tu anulezi decizii muncite și înrădăcinate în mine de semeni; cu precădere de micimea lor. Vrei să ai totul; vrei acel control prin care eu să mă regăsesc în rădăcinile genei. Și acum mă duci în ura repetiției. Ce vrei să știi? Despre lipsurile mele? Despre trebuințele mele? Despre mine știi totul ... 

SUBCONŞTIENTUL: Of! Of! Ca de obicei mi-e greu cu tine. Mereu ți-am vrut binele și somnul liniștit. Acum te las ... fă ce-ți dorești tu. Suntem în pragul unei alte nopți. Eu nu am liniște, pentru că nu mă lași aproape niciodată să-mi fac treaba. Să exist în firescul tău. Ești prea zvârcolit acum ... pe mai târziu. Mai ia-ți clipe de răgaz pentru tinele primordial, dacă nu, atunci cel primitiv ...