Nemulțumirile mele nu vor schimba lumea; nici mersul acesteia înspre degradarea completă și animalică. Este ridicol a-mi închipui că exprimarea verbală sau scriptică a nemulțumirilor ar putea avea alt deznodământ. Există un fel de a fi în astă lume, astfel încât orice ai încerca este sortit zădărniciei. Izolarea în pustiul unei insule rătăcite în ocean sau pustnicia într-un vârf de munte împădurit nu sunt în cazul meu soluții. Monologurile agresive și revoltate având destinația absurdului într-un prezumtiv dialog cu Dumnezeul ăstei lumi sunt și ele defularea iraționalului din mine. Când nimic din cele afirmate, gândite și trăite nu află pozitivul într-o finalitate, logic, apare întrebarea: de ce persist în greșeală? Impolitețea întrebării permite răspunsul interogativ: cum pot supraviețui altfel ăstei lumi? Fiecare indolență a acestei lumi sădește în mine un sâmbure agonic și fiecare neimplicare a Divinității mă revoltă. Îmi trebuie de răcorire și atunci scriu, strig și mă revolt. Oricât aș fi căutat, singura rațiune pentru asumarea unui gest capital precum suicidul este hrana viermilor. Cât timp ridicolul revoltei este net inferior celui suicidului, voi alege să stau în vlaga revoltei, chiar dacă într-un final voi fi secătuit. Pasiunea prin care voi atinge secătuirea suplinește lipsa pasiunii din empiricul vieții ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu