Cioburi

Pe masă, o sticlă goală în care se ascunde un mesaj scris. Am găsit-o pe malul râului ce străbate în lung oraşul. Încerc să-i refac traseul. Ştiu că este de la tine. Tu eşti departe şi cu toate astea încă te pot atinge. Asta depinde numai de vrerea mea. Eu ascuns de priviri indiscrete, voi pleca pe ascuns fără să mă ştie cineva, să nu mă poată opri.
Înainte de a pleca, îţi voi parcurge avid mesajul. Ştiu, fără sã sparg sticla, ce spun rândurile tale. Ştiu că pot ajunge la mesajul tău condiţionat de transformarea sticlei în cioburi, pe care cândva le vindeai în pieţe, la tarabă. Aşa te-am cunoscut. Îţi aminteşti? Pot să-mi reproşez inutilitatea memoriei, dar nu o pot reprima. Nu am uitat nimic din trecutul meu, implicit nici pe tine. Mă gândeam la capcana sticlei!? Cioburi ca să ajung la mesaj, cioburi să mă pot vedea în ele; eventual dacă îmi vine să mă sinucid. Orice destinaţie ar avea ele, le vei culege, te vei întoarce la tarabă şi dacă m-am tăiat în ele le vei vinde ca rubin; numai dacă îţi mai rămâne ceva după ce ţi-ai făcut bijuterii din ele.
În cele din urmã, nu cred că îţi voi mai scrie. Plec! Tocmai de aceea, nu mai citesc mesajul şi nici nu-l voi lua cu mine. Singurul regret este că acesta atitudine îţi va falimenta afacerea. Mesajul meu lăsat în eter, te va ajunge după plecarea mea. Atunci, când plictisitã de comerţul cu cioburi, te vei dori asociată în comerţul meu cu singurătăţi.