Cele 7 Păcate (II) Invidia

"Cu penele altuia te poţi împodobi dar nu poţi zbura "
Lucian Blaga
 
Invidia defineşte obscuritatea din noi. Evidentă îndeobşte la cei pătimaşi, invidia ne remarcă între cei mai puţin robuşti mental şi afectiv. Cuprinşi de cel de-al doilea păcat capital ne dorim să fim peste tot în acelaşi timp, să fim în centrul atenţiei. Consideraţi de sine centrul Universului vom depune eforturi depline pentru a domina orice asistenţă. Personajul inteligent pus să aleagă între “a fi” sau “a nu fi” cu certitudine nu va alege nici una dintre variante. Noi, cei măcinaţi de invidie vom fi incapabili să părăsim extremele. Bine înfipţi în extrema care ne convine pasibilizăm fraternizarea invidiei cu mândria.

"A invidia înseamnă a te recunoaşte inferior"
Pliniu

Când eşti invidios profitul altuia devine pierderea ta şi pierderea lui e profitul tău. Recunoaşterea pierderii este primul semn al îndreptării în timp ce persistenţa în greşeală te vredniceşte în consecvenţă dar te condamnă la prostia eternă. Incapabili de iertare, veşnici în suferinţă şi nemulţumiţi de statutul de etern perdant acceptăm şi căutăm provocările propriilor riscuri. Căderea în ridicol ne este aproape, iar forma sublimă şi pură a singurătăţii ne va certifica existenţa în inutil. Iluzia derizorie a atingerii unui apogeu prolific va amplifica necunoaşterea şi neputinţele noastre.

"Cine nu este invidiat, nu e vrednic de a trai"
Eschil

Instinctele trebuiesc educate. Dar, lipsa acestora ne conferă statutul de victimă sigură. Instinctualii vor fi primii expuşi riscului dar şi succesului. Invidia ca şi instinct poate fi o calitate favorabilă evoluţiei direcţionate. În parte. Adiacenta acestei evoluţii este ignoranţa. Pentru că orice defect tranformat în calitate suprimă totalitatea calităţilor. Merită oare să fi invidiat pentru ceea ce ai devenit? Merită să fi invidiat pentru ceea ce nu eşti? De ce trebuie să găsim în ceilalţi certificarea noastră? Există garantul a ceea ce suntem? Incertitudinile primează când verificăm prin cauzele noastre expirarea garanţiei noastre şi efectele din contemporani.

"Numai dupa invidia altora iţi dai seama de propria ta valoare"
Tudor Muşatescu

Avem atitudine. Suntem o enciclopedie a trăirilor. Suntem ceea ce suntem. Nimic nu ne poate schimba în ansamblu. Suferim modificări la periferia afectului şi mentalului. Dar fondul genetic va deturna ceea ce nu ne reprezintă. Victoria donaţiilor genetice este o certitudine. La fel şi invidia. Ne naştem cu ea. Se cultivă. Se educă. Cine se naşte fără invidie se poate declara infirm. Cine nu va cunoaşte invidia va fi fericit cu puţinul pe care şi-l poate oferi. Va confunda mereu fericirea cu împlinirea, îndestularea cu mulţumirea de sine, invidia cu neputinţa. Care preferinţă ne defineşte, ce educăm primordial: invidia sau fericirea?

"Nu trebuie să vrei nimic altceva decât nimicul care e în tine"
Emil Cioran