”Sunt două păcate principale din care toate celelalte păcate se nasc: Nerăbdarea şi Lenea.”
Franz Kafka
Lenea!? Calitate sau defect? Oricum am privi acest atribut uman, este imposibil să nu remarci arta cu care leneşii îşi destăinuie inutilitatea. Lenea!? Se poate interpreta şi astfel: arta de a nu face nimic. Sincer, mă simt obligat să recunosc că lenea îşi are sălaşul şi în mine. Lenea mea are momentele ei de glorie, acele momente pe care nici cea mai agonizantă raţiune, cu toate furiile ei, nu o poate anula. Lenea mea îşi face simţită prezenţa în momentele (tot mai dese) în care mediocritatea semenilor caută cu asiduitate să cucerească teritoriile raţiunilor mele existenţiale. Lenea se confundă uneori cu oboseala. Aceleaşi simptome. Tocmai de aceea voi apela la defularea boemă. Am obosit să mai am răbdare cu proştii, snobii, oportuniştii, carieriştii, politicienii de conjunctură, laşii, fariseii contemporani, geniile nesupuse normalităţii, poeţii desueţi, literaţii împliniţi prin păcate „iertate” în edituri, virginele sodomizate, femeile cu moravuri uşoare, autostopistele decorative, studentele bursiere, libidinoşii titraţi, jurnaliştii dedicaţi dreptăţii, naivii, duhovnicii şi ispitele din semeni, profeţii uitaţi în sanatoriile afectului propriu ... Am omis cu siguranţă mulţi muşterii. Oare am rămas singur!?...
“Lumea nu e a celor modeşti, ci a celor energici!”
Dante Alighieri
Am obosit să găsesc scuze celor care mă mint. Am obosit să ignor nimicnicia românească. Am obosit să mai am speranţă că cel de lîngă mine se mai poate schimba. Am obosit să cred că eu mă mai pot schimba; că mai pot schimba ceva; că mai pot face ceva pentru mine, atâta timp cât îmi accept contemporanii. Am obosit să mai cred în minuni, să mai aştept o infimă confirmare privind eradicarea mediocrităţii. Am obosit să mai cred în falsa fericire a celor care îşi oferă publicului reuşitele; să mai cred în falsa decădere a celor care imploră - de la om la sfinţi şi de la sfinţi la Divinitate, mila creştină. Am obosit să mai cred în El, să mai sper că totuşi în marea Lui bunătate ne va ierta, sau că în mărinimia dispreţului Lui provocat de condiţia umană, ne va pedepsi. Am obosit să mai gândesc, să caut soluţii, să improvizez, să salvez un suflet, să mă salvez pe mine. Este clar: mă declar cobaiul perfect al experimentului “lenea”. Ce revelaţie mi-am oferit!? Ştiam doar că sunt obosit. Dar constat cu dezamăgire că sunt demn de dispreţul amatorilor din arte. Nu stăpânesc arta de a nu face nimic. De ceva vreme mi se întîmplă ceva nefiresc: fără să-mi doresc, am parte de raţiune. Aveţi vă rog răbdare! Voi învăţa de la voi să-mi obosesc raţiunea!
”Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în poziţia de a le face.”
Constantin Brâncuşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu