joi, 9 iunie 2011

Ultima scrisoare

Nimic nu mă diferenţiază de semeni. Nici suferinţele, singurătatea, beatitudinea sau dăruirea nu suportă comparaţii vis-a-vis de trările celorlaţi. Nu s-a schimbat nimic de la geneză în umanitate. Doar evoluţia a avut efect asupra minţii şi a clişeelor ei. 
Nu cred că o carte citită în plus, asumată şi încastrată în rigorile raţiunilor mele pot face diferenţa. Cui îi foloseşte mai multă înteligenţă, când identificarea ei în tine înseamnă preludiul unei sete permanente de cunoaştere? Sufocarea provocată de întrebările care îţi macină fiinţa, disponibilitatea semenilor spre împărtăşirea raţiunilor lor existenţiale, a suferinţelor lor, nu ne va fi îndeajuns niciodată. Oricât importanţă am acorda comunicării, îi anulăm complet efectele prin eludarea sincerităţii. Nu îmi este de nici un folos defularea publică pentru că singura valoare este autentiticitatea. Autentic poţi fi numai în singurătate, la fel cum lacrimile au gustul fericirii sau amărăciunii numai ascunse lumii. Confesionarul meu a fost umanitatea, căreia i-am adus prin recunoaşterea vinovăţiei de a fi om, nihilismul vieţii. Nu poţi fi condamnat pentru un exil autoimpus. Singura vină care-ţi rămâne după fuga de lume, este substituirea preţuirii celor dragi cu amărăciunea. Mi-am asumat dement toate prăbuşirile, nimcnicia şi minciuna, iluzia fericirii sau a împlinirii individuale, astfel pot suporta şi amărăciunea celor dragi. Vă las cu amintirea reverenţelor mele.

4 comentarii:

  1. Imi place toate lucrurile care accepta "valoarea" pe langa ele. Minunat post.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc.
    Din păcate ”valoarea” este relativă și nu acceptă adevărul decât în plan personal. Extrem de puțini își găsesc trăiri comune, mai ales când este vorba de tot ceea ce ochiul și sufletul acceptă cu plăcere, cătând către sublim .
    Reverențe.
    Florin.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma-ntreb daca asumarea de care vorbesti in final ti-a folosit. Ca si eu o practic si e atat de irelevanta pentru cruzimea trairilor...
    As vrea ceva mai putina luciditate, stii cumva cum pot s-o descresc?

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte utilă asumarea de care pomenesc în text. Este firească după orice eșec, mai ales când oscilezi hametlian între existența în sine și aplecarea spre fatalitate. Din fericire, în cazul meu m-a ajutat să traversez orice intersectare de destine, dar m-a însingurat în concepție. Restul este comunicare și socializare. Oricât ne-am dori nu sunt capabili să trăimi singuri și ne este teamă de ceea ce suntem. Cei care-și asumă propria evoluție sunt sortiți singurătății, tocmai de aceea cei care și-o asumă o fac spre toamna vieții.
    reverențe.

    RăspundețiȘtergere