marți, 7 iunie 2011

Singurătate, nu singurul

Ce aş putea să scriu sau să spun despre singuratate, când tot ceea ce mă reprezintă are iz de singurătate şi cuvintele mele trăiesc o voluptoasă singurătate!?

Cuvintele nu vor să se lege. Şi dacă s-ar lega, cuvintele nu te-ar ajunge! Nici atinge! Cuvintele nu dovedesc nici o intenţie de configurare a unui concept: sublima frază. Singuratăte, un sau o ceva. Defineşte-l tu străin chip sluţit de bolnava-mi închipuire, înfrumuseţat de trista-mi, dar aceeaşi singurătate care cuprinde în registrul expresiilor variate, groteşti, frenetice forme.
Cu certitudine oricine ar spune: "singurătatea mea este cea mai reuşită"! Încă mai pot râde de certitudinile noastre şi de singurătatea noastră, atât la comun cât şi în canonizatele individualităţi. Suntem sanctuare şi banale efigii ale unui ruinat noi.
Despre forma singurătăţii şi formele multiple ale acesteia mă voi apleca total atunci când voi primi meritul de a oficializa relaţia dintre acest terbil şi frustrant EU şi singurătate. Cum de la cine !? De la un semn al clopotelor decăzute în altarul ruinelor mele!

3 comentarii:

  1. Very nice this blog!!
    visit our blog at http://uhooi.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  2. frumoasa postare, geniala fraza de incheiere!

    RăspundețiȘtergere
  3. @PAX
    Mulțumesc.
    Astfel de defulări țin de singurătate, de curajul de a te supune descompunerii, de curajul de a fi sincer cu tine însuți/însăți și cu ceilalți.
    Mă găndesc înca de ieri la acea afirmație, universal valabilă, ”cea mai bună minciună este adevărul!”. Și mă apasă ideea sincerității în scris, în textele personale, în filele de jurnal. Aproape sigur voi scrie despre asta în cursul zilei.
    Reverență.

    RăspundețiȘtergere