luni, 20 iunie 2011

Cele 7 Păcate (V) Lăcomia


„Nu e sărac cine are puţin ci cine-şi doreşte mult.”
M.P.Cato

Ce putem numi cu certitudine, lăcomie ? Există ceva rău în a-ţi dori binele!? Există indecenţă în a avea aspiraţii!?
Dacă am deţine aspiraţii, acceptăm neputinţa semenilor, prin care suntem condamnaţi că punem în practică dorinţele!? Fără să caut dinadins societatea, mă împiedic de ea prin coincidenţa umanităţii. Accept zilnic compromisuri din partea unor anturaje create artificial. Raţiunile existenţiale ne forţează afectul, care acceptă concubinaje mediocre prin simpla interacţiune interumană. Aviditatea cu care savurăm nevoile provenite din aspiraţiile noastre, ne sorteşte inafilibilei decăderi. Şi toate acestea pentru că dorim decenţă. Nu mă refer aici la decenţa expresiei de sine, la decenţa viscerală sau la decenţa eticii necesare fiecărui individ, ci la decenţa de „a fi”. Această decenţă implică o existenţă în raport cu universul cel mai apropiat. Inevitabil ne raportăm acţiunile şi rezultatele la percepţia celor de la care avem expectaţii, indiferent de natura acestora: invidie, acceptare cu defăimare pasivă sau confirmarea naturală a unei prietenii. Nu cred că cineva ne poate impune să cerem mai mult decât merităm, să primim mai mult decât oferim şi să evoluăm disproporţionat în raport cu complexitatea noastră. Acceptarea acestei impuneri este identică cu schimbarea, la nivel aparent superficial, a ceea ce suntem. Numai instinctualii îşi permit luxul renunţării la raţiune, la pasiune, la plăcerea creaţiei. Putem condamna fără tăgadă pe cei care consideră oportunismul o soluţie continuă a emancipării personale, dar dacă apelăm la condamnare nu suntem departe de ei prin simplul fapt că ne permitem să ardem timpul afectat propriei împliniri. Ei nu vor trece niciodată de bariera nevăzută a echilibrului universal. Oare ar conta această conştientizare!? Depinde cine suntem şi înspre ce tindem ...

“Judecă-ţi succesul după lucrurile la care a trebuit să renunţi pentru ca să-l obţii.”
Cicero

Lăcomia este consecinţa practică a invidiei. Nu este nimic anormal în a-ţi dori ceea ce deţine cel de lângă tine, cu riscurile împărţirii în bune şi rele. Dar este aberant faţă de sine să îţi doreşti ceva care nu te identifică, nu te defineşte. O mică joacă cotidiană la nivel personal, substituită în cultul personalităţii, ajută cu certitudine la definirea ta cât mai aproape de realitate. Orice sincopă oferită de minciună se va desăvârşi într-o mare eroare, trăită iniţial că o simplă amăgire ajunsă la final, o uriaşă dezamăgire. Dogmele creştine consideră lăcomia ca fiind al cincilea păcat că însemnătate. O canonizare şi cunatificare inutilă, de vreme ce lăcomia este direct legată de toate celălalte. Nu poţi avea numai unul. Aceste păcate sunt achiziţionate la set complet. Atunci senzaţia de dispreţ vis-à-vis de cei împliniţi de puţinul suficienţei lor întregeşte acest arsenal. Cine se ascunde în spatele oscilării între suficienţă şi oportunism şi-a oprit definitv evoluţia. Suficienţa nu se poate identifica cu atingerea limitelor personale, mai degrabă se poate identifica cu stimulul fericirii iluzorie. Este o acceptare a nihilismului existenţei. Necondamnabili sunt şi cei care-şi declară, indirect prin acţiuni, apartenenţa la emanciparea statutului social, la nivel personal. Aceştia sunt mai responsabili decât restul majorităţii. Extrem de interesant ar fi de urmărit natura şi gravitatea compromisurilor. Căderea lor va fi spectacolul celor mulţi, al celor cu suficienţă. Drama existenţială aparţine în totalitate oscilanţilor. Celor fără ieşire din rutina iluziilor, celor deferiţi justiţei Divine. Ei sunt indezirabil, exponenţii societăţii noastre, a majorităţii. Singura soluţie este evadarea din propria existenţă. Un proces public şi o sentinţă publică: exilul forţat din mediocritate.

"Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe... "
Constantin Brancuşi

Un comentariu:

  1. as rezuma doar la: lacomia= detinerea si pastrarea unor foloase necuvenite, ca sa parafrazez un tovaras politai...

    RăspundețiȘtergere