Tot ceea ce am trăit
este autentic. Nimic nu s-a hrănit din imaginație, dar tot ce m-a străbătut ca
gând și a fost uman a trebuit împlinit. Totul s-a petrecut prin gesturi, fapte
și trăiri și odată împlinite s-au transformat în cuvinte. Nu mă pot detașa de
trecut, pentru că trecutul este ceea ce sunt, iar prezentul mă ucide prin deja-vuurile
lui. Să tac ar fi cea mai cruntă blasfemie adusă sacrificiilor și consecințelor
lor. Prin muțenie nu împărtășești decât neputința sau indiferența. Știu că
semenii îmi suportă extrem de greu sinceritatea, dar pentru mine niciodată nu a
fost o problemă sinceritatea cum nici atașamentul față de ei nu a fost vreodată
o adicție. Este greu să digeri ceea ce îți este străin, te intrigă și te
macină, dar teama față de puterea unui echilibru educat nu ne dă dreptul la
nimic. Opțiuni sunt multe, dar prostul gust și ego-ul este cea mai nefericită
alegere. Semenii ne petrec destinul doar cât le este lor bine; am învățat
despre asta de la prima relație ratată și tot atunci am învățat cum să mă
feresc de perseverență. Nu sunt mai primejdios pentru voi decât o faceți voi
înșivă, dar este foarte adevărat că pot deveni o rană. Nu este nimic rău în a
fi rana altuia, dureros este doar antidotul, care întotdeauna va fi prima oară
o altă alegere nefericită. Nu trăiesc într-o lume diferită de a voastră, doar
că am ales paralelismul, astfel încât destinele noastre să nu suporte sincopele
intersectării. Tot ceea ce avem în comun eu am trait deja, iar ceea ce am eu de
oferit este prea mult pentru voi. De aceea în mine vidul vindecă, iar în semeni
ucide. Numiți-mă barbarul conștiinței voastre, pentru că dacă cuvântul poate
ucide nu mă voi da în lături să o fac; acea moarte nu va aduce decât un alt
început, o repoziționare la toate nivelurile. După moartea fără de moarte
suntem alții și datoria noastră este să împărtășim, să dăm dreptul la o nouă
existență chiar dacă asta înseamnă martiriul. Nu vom fi crezuți, dar vom fi
iertați cu mare bucurie într-un târziu irelevant pentru noi. Este precum acel
sacrificiu al unui bărbat care știe și își asumă faptul că atunci când iubește
o femeie nu face altceva decât să o pregătească pentru următorii. Eu măcar am decența de recunoaște că datorită
umanității am ajuns să mai trăiesc doar în afara mea, pentru că în mine ați murit
cândva cu toții, chiar dacă v-ați așezat la rând. În mine mai este vie doar
conștiința …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu