Fiecare zi este o
sentință! Mă aflu acum undeva la jumătatea vieții; dacă puțin peste 40 de ani înseamnă
jumătatea vieții putem spune că deja am început optimist. Criza existențială a
început la Tolstoi undeva dincolo de 50 de ani, iar în cazul lui Cioran undeva
după 23 de ani. În cazul Schopenhauer sau Nietzsche nu are rost să punem un prag
al vârstei, la ei crizele existențiale au fost stilul de viață ales; aceste
crize au fost subordonate verbului “a fi”. În cazul meu, filmul copilăriei,
al pubertății prelungite spre adolescentism s-a rupt undeva în jurul lui 20.
Mai précis în ziua in care ar fi trebuit să mă trezesc vesel și bucuros pentru că
îmi voi schimba stilul de viață, pentru că-mi sunt permise mai multe, dar și
responsabilitățile sunt pe măsură; în acea dimineață am zăbovit în gânduri ceasuri
întregi. Nu mă puteam osteni decât stăruind asupra maturității de care
ar fi trebuit să dau dovadă la 20 de ani, mă gândeam la obligația de a fi
responsabil în acțiunile mele, că lumea așteaptă foarte multe de la mine. Atunci
am devenit lipsit de obsesia că trebuie să-mi trăiesc viața, că pot greși
ireversibil și încă mai pot fi iertat, că femeile trebuiesc privite dincolo de
matern și decădere uzitând de toate experiențele lor anterioare pentru a deveni
bărbat. Armata nu te face bărbat, te educă la nivel organizatoric și disclipinar,
femeile în schimb pot face din bărbat ceea ce noi nu vom putea fi niciodată
apelând doar la unicitatea genei masculine; pe lângă unicitate noi bărbații deținem
si recisivitatea accentuată, pentru că altfel nu-mi explic prezența orgolioasă
a copilul imatur din trupurile masive și greoaie, purtătoarele unor minți
deșirate pe măsura dimensiunilor corporale. Femeia ideală este utopia unei
sangvinității excesive la nivelul scrotului. Reacția idioată și hămesită a
instinctelor sexuale fac din noi cel mai loial sclav al curviei; ah cât de mult
ne place sexul gâfâit, salivar și urgent-repetativ, doar pentru a primi un semn
de recunoaștere a virilității noastre. Până la urmă și asta ține de orgoliul nostru
feroce! Nu există rațiuni în ale iubirii fizice, există doar pofte carnale și
nevoia subversivă de sănătate corporală, căci sânii mari și fundul mare sunt
dovada unei maternități sigure. În fiece dintre noi zace un mascul alpha pregătit
să escaladeze lanțul trofic. Poate e straniu că nu mă bântuie criza bărbatului
între două vârste, pentru că acea revoluție sexuală am trăit-o la timpul
potrivit. Doar celor norocoși sau intuitivi li s-a demonstrat că orice
revoluție este urmată de o etapă dedicată artelor. Ar fi trebuit să
experimentez unele mai devreme, altele mai târziu, dar în ceea ce privește
primenirea mea ca bărbat nu am avut niciodată ca ghid decât instinctul de
conservare și puțin mai târziu luciditatea … (va continua)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu