Când iubirea are rațiuni compromisurile se întâmplă tacit.
Se trece mult mai ușor peste inconveniente și ceea ce nu se poate accepta la
celălat se negociază. Ne-am asigurat în comoditatea acestei relații și compromisul
devine o stare de fapt în care întrebările nu-și află rostul. Nu avem parte de
aparențe care trebuiesc salvate. Este o relație în vid; perfecțiunea există în
ea doar pentru că nu există suspiciuni. O astfel de relație poate dăinui o
eternitate doar prin natura ei, fundamentată pe complicitatea vidului. Iubirea
aceasta nu are pretenția de a defini absolutul și sub nici o formă nu se
absoarbe, astfel secătuindu-ne. Fără complicații, fără investiții și fără dorințe îi
spunem “iubire”. Este singura noastră
proprietate comună. Trăind-o avem o altă motivație de a fi și de a spune “Pot iubi la nesfârșit ceea ce am
iubit cândva!”.
Când rațiunea cedează afectului în simplicitatea și comoditatea existenței prinde
rădăcini sâmburele din mărul discordiei și ne întrebăm “Oare merită!?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu