joi, 21 noiembrie 2013

Inutilitatea unei iubiri neîmpărtășite


Să aduni toată voluptatea ăstei lumi în spatele unui zâmbet și să-l oferi, apoi să simți absurdul extazului unui sărut după care ai tânjit o viață; să ai atâta răbdare pentru a fi cu adevărat nefericit este utopia întruchipată în iubire. Dincolo de orice sacrificiu înfăptuit iubind, aflăm într-un final îmbrățișarea rece a vidului, pentru că numai pierzându-ne mințile putem spera pentru eternitatea ăstei trăiri. Căci doar iubind am văzut muntele coborând în hăul mărilor și ploaia hrănind deșertul. Nici o iubire nu poate fi cuprinsă-ntr-o clepsidră. Cumplită pedeapsă am de ispășit, să le fi cunoscut și trăit cândva, iar acum să-mi fie de trebuință a le reîntruchipa pe altarul unei nostalgii feminine. Să vrei să atingi fericirea, să-ți dorești a o putea defini și să-i strigi lumii în față că ea există, dar să-ți fie mult prea îndepărtat acel suflet pe care-l cauți; este cu mult mai mult decât povara infernului unei alte ratări. Să conturezi femeia dintr-un trup de fecioară poate fi o artă a războiului sexelor, dar să-i treci sufletul prin focul iubirii lăsându-l apoi să se stingă singur este legământul cu iadul, mai întâi al ei, mai apoi al tău. E în legea firii să nu terminăm ceea ce am început și singurul argument pentru rațiunea iubirii. Persistând în eroare creștem abisul din noi și prăbușirea ar fi asemeni apocalipsei. Orice revelație ulterioară este o încântare și muzică pentru sufletele surde; apoi să speri că va reveni vremea ta, vremea împlinirilor și totuși pe ea să nu o (re)găsești niciodată. Cu toții am avut o Maria Magdalena, iar dacă nu am avut-o ea sigura va apărea. Este una dintre moștenirile umanității. 

2 comentarii:

  1. @Ella.
    Mulțumesc. Sper ca dincolo de frumos să aflăm și răspunsurile dorite.
    Reverență. :)

    RăspundețiȘtergere