duminică, 17 noiembrie 2013

Cum ar fi!?


Cum ar fi vremea, daca aș reveni la tine? Nu ți-ar mai ploua în mansarda inimii, nu ți-ai mai inunda vecinii și ai sta numai pe balcon, acoperindu-mă ca pe un demodat Romeo, cu petalele ofilirii tale.

Cum ar fi sexul, dacã aș înnopta la tine? Din arta am decãdea în prostitutie, ne vom trata de boli profesionale și vom sfarsi în sanatoriu.

Cum ar fi agricultura, dacă aș sãdi pentru tine - în mine - sãmânța dragostei, a geloziei, a posesivitãții, a urii, a invidiei, a dezamãgirii, a disprețului fațã de tot ce este uman? Cu certitudine aș fi grânarul universului.

Cum ar fi politica, daca mi-aș deschide o ambasada în tine?
Istoria ar consemna unicul razboi mondial al sexelor (demn de consemnat), pâna la capitularea mea; atunci ultima mea dorințã ar trebui să fie a-ți deveni teritoriu vasal.

Cum ar fi fost sã nu te fi cunoscut? Era liniște. Dar fiind ca și tine un optimist congenital, suntem unii dintre pionierii evoluției. Debutând în lume atât de timpuriu dețin o certitudine; suntem deja istorie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu